O învățătoare din Vaslui face artă din educație
Într-o lume dominată de tehnologie și ecrane, Elena Irimia – învățătoare la Școala Gimnazială „Mareșal Constantin Prezan” din Dumești, structura Valea Mare – aduce în clasă un altfel de univers: unul al culorilor, al firului de sfoară, al poeziei, al…
Meci plin de emoții în Arad. Botoșani pierde în deplasare
Final de meci plin de emoții în Arad Sâmbătă, 5 aprilie, a avut loc meciul UTA Arad – FC Botoșani, pe stadionul din Arad, în cadrul Play-out-ului Superligii Repriza I Meciul dintre FC Botoșani și Uta Arad a început echilibrat,…
FC Botoșani pregătită să joace cu un adversar puternic
FC Botoșani merge cu speranțe la Arad, deși ultimele cinci meciuri directe au arătat că UTA nu este un adversar ușor! Sâmbătă, 5 aprilie, va avea loc partida UTA ARAD – FC Botoșani, în cadrul etapei cu numărul trei a…
Care sunt jucătorii ai FC Botoșani care au evoluat și pentru următoarea adversara a echipei, Uta Arad
Patru dintre posibilii participanți și chiar titulari ai lotului condus de Leo Grozavu au jucat și pentru adversara Uta Arad, cu care se bate FC Botoșani sâmbătă. Romario Benzar – fostul internațional român vine chiar de la Uta Arad, unde…






