Centrul de voluntariat B.O.M.D
S-a născut ca urmare a experienței pe care tinerii Buzz, participanți la concursul de jurnalism pentru copii și adolescenți „Botoșani, orașul meu drag” – primele cinci ediții – au dobândit-o. Vorbim nu doar de abilități jurnalistice, ci și organizatorice, de coordonare, de administrare, de cooperare și colaborare.
Misiunea: este de a dezvolta un centru de volutnariat cu rol de implicare a cetățenilor în rezolvarea problemelor comunității.
Viziunea: ne dorim un Botoșani solidar cu oameni implicați, activi, dornici să rezolve problemele comunității. Experiența și ideile fiecăruia pot constitui un imbold pentru o comunitate puternică. Ne dorim ca voluntariatul să devină o valoare importantă dat fiind faptul că unește trei calități umane importante: experiență, dezvoltare personală, implicare.
Valori: luptăm pentru respectul drepturilor cetățenești, pentru implicarea activă în societate, stimularea oamenilor spre implicare și creativitate.
ORGANIZARE:
Centrul de voluntariat B.O.M.D este organizat ca o structură de sine stătătoare în cadrul Asociației Buzzmedia. Ne recomandă experiența celor opt ani de activitate în domenii ca educație, media, cultură, social etc.
Obiectivele centrului de voluntariat B.O.MD:
- Creșterea numărului de voluntari din organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice
- Creșterea gradului de implicare a cetățenilor din Botoșani.
- Creșterea vizibilității voluntariatului practicat în Botoșani
Servicii:
Pentru organizații și instituții:
- Recrutare și recomandare de voluntari pentru organizațiile neguvernamentale și instituții publice
- Acordarea de consultanță organizațiilor. neguvernamentale și instituțiilor publice din Botoșani pentru elaborarea de strategii cu privire la voluntariat.
- Instruirea coordonatorilor de voluntari din instituții publice și organizații privind managementul voluntariatului.
- Dezvoltarea de programe și proiecte de voluntariat proprii sau în parteneriat cu instituții publice și organizații neguvernamentale.
- Organizarea unor seminarii pe tema voluntariatului
Pentru voluntari:
- Informarea în legătură cu oportunitățile de voluntariat.
- Introducerea voluntarilor în tematica voluntariatului (legea voluntariatului în România- drepturi și responsabilități).
- Organizarea de sesiuni și instruiri pentru dezvoltarea de abilități profesionale ale voluntarilor.
- Implicarea pe diferite proiecte derulate de organizația noastră și alte organizații sau instituții.
Echipa:
Director executiv: Alexandra Ciotir
Director executiv adj: Ioana Crainiciuc
Coordonator activități și proiecte: Denisa Sandu
PR&Comunicare: Karina Todireanu, Theona Adomnoae
Secretar centru: Anca Biciușcă, Paula Ifrim