Mai mulți artiști din Botoșani vor expune lucrările proprii, în perioada 10-20 ianuarie 2025, în spațiul Galeriilor de artă „Ștefan Luchian”. Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 12 ianuarie 2025, ora 11.30. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, în perioada menționat. Intrarea este gratuită.

Expoziția cuprinde peste 60 de lucrări realizate în diverse tehnici – pictură (ulei pe pânză, acrilic pe pânză) și grafică, sculptură, artă decorativă, fotografie – create de artiști botoșăneni, atât dintre cei bine-cunoscuți publicului iubitor de artă, cât și de artiști care vin pentru prima dată în calitate de expozanți: Dănuț Aconstantinesei, Anca & Alina Albătoaie, Marcel Alexa, Larisa Apostoliu, Aurel Azamfirei, Claudia-Ionela Babii, Silviu Babii, Cristian Bîrzoieș, George Burlacu, Lush Burlacu, Rodica Cojocariu, Mihaela Croitoru, Florentina Dănilă, Mirela Anca Gavriloaie, Florin Grosu, Lila Lungulescu, Iuliana Mațoschi, Dan Mocrei, Carmen Nicolau, Gianina Iuliana Pralea, Florin Prodan, Anca Sofian, Carmen-Ștefania Suceveanu, Liviu Șoptelea, George Șpaiuc, Mihaela Timofte, Constantin Dorel Ungureanu, Hugo Constantin Ungureanu și Ioan Zobu.

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală „Expo-Art” din Botoșani și curatoriat de muzeograful Ana Coșereanu și artistul Liviu Șoptelea.