Am citit cartea „Micul prinț” și mi-a plăcut
Săptămâna aceasta, am terminat cartea ,,Micul prinț” scrisă de Antoine de Saint Exupery.
Volumul este ilustrat și ușor de înțeles, fiind destinat copiilor de nouă, zece, unsprezece și doisprezece ani.
În carte este vorba despre un pilot de avion care a rămas în pustiu după ce avionul său s-a răsturnat. El avea apă doar pentru opt zile. Un băiețel, Micul Prinț, a venit la el, pretinzând că vine de pe altă planetă, povestindu-i diferite amintiri interesante din viața sa.
În prima zi, în pustiu, alături de pilot, Micul Prinț a insistat ca pilotul să-i deseneze o oaie. Din ilustrațiile din carte se observă că Micul Prinț a fost mulțumit de desen atunci când era desenată o cutie cu trei găuri. Pilotul spunea că în interiorul cutiei era o oaie.
Micul prinț trăia pe o planetă unde apusul și răsăritul se puteau vedea de mai multe ori pe zi.
În fiecare zi, își lua un scaun și se poziționa într-un loc din care apusurile și răsăriturile se vedeau perfect.
Micul Prinț avea o floare de care avea grijă zilnic: avea grijă să nu îi fie prea frig sau prea cald. Pilotului de avion i se părea frumos cum Micul Prinț era atât de credincios față de o simplă floare.
Cu multă tristețe, Micul Prinț și-a părăsit planeta, ducându-se într-o expediție pentru a explora și alte planete, peste care domneau adulți. De fiecare dată după ce vizita planetele, Micul Prinț repeta aceeași frază: ,,Oamenii mari sunt foarte ciudați!”
Vă recomand să citiți această carte la vârsta claselor primare fiind o capodoperă a literaturii universale. Mai mult, cartea are și multe lucruri din care aveți de învățat pentru viață.