Sâmbătă, 29 martie, va fi disputată partida dintre locul 5 și locul 6 a play-out-ului Superligii, respectiv FC Botoșani și Farul Constanța. Partida va începe de la ora 14:30, pe stadionul „Municipal” Botoșani.

Formă Actuală

Gazda, FC Botoșani, este în cea mai bună perioadă a sezonului și, discutabil, a ultimilor trei ani. Pentru botoșăneni așteptările sunt mari, având în vedere că în ultimele cinci meciuri au avut parte de o singură înfrângere, iar aceasta a fost cu Rapid București. Cu alte cuvinte, FC Botoșani a câștigat cu Petrolul Ploiești, Unirea Slobozia și U Cluj, a făcut egal cu Universitatea Craiova, și a pierdut cu Rapid București.

Totodată, oaspeții, Farul Constanța, aduc semne de întrebare, având în vedere că în ultimele cinci meciuri, au câștigat o singură dată cu Dinamo București, au făcut egal cu Poli Iași și U Cluj, și au pierdut cu Universitatea Craiova și Rapid București.

Meciuri directe din acest sezon

În acest sezon, FC Botoșani a reușit să se impună împotriva Farului, făcând egal cu scor 0-0, în Botoșani și s-a impus cu 0-1 la Ovidiu, marcator fiind Bodișteanu.

Așteptările spectatorilor

Prin intermediul unui sondaj realizat de SofaScore, dintr-un total de voturi de 663 de voturi, au fost de 72% victorie FC Botoșani, 11% remiză și 17% victorie Farul Constanța, predominând victoria moldavă.