Pe 22 aprilie, în a treia zi de Paști, la sediul Uniunii Armenilor din România – sucursala Botoșani, a avut loc o conferință istorică despre genocidul armean. Evenimentul a fost organizat pentru a-i omagia pe armenii uciși în urmă cu 110 de ani de către autoritățile Imperiului Otoman.

Întâlnirea care a avut ca subiect principal cel mai mare masacru de la începutul secolului al XX-lea, produs pe data de 24 aprilie 1915, fiind omorâți sute de mii de armeni din Imperiul Otoman, a fost susținută de istoricul și cercetătorul de la institutul ,,A.D. Xenopol” din Iași, Remus Tanasă. El a explicat mai întâi în fața oamenilor prezenți cauzele producerii evenimentul tragic și zonele din fostul imperiu al Turciei, unde au căzut victime majoritatea armenilor nevinovați.

Față de conferința organizată acum un an, ce a avut ca temă copiii armeni din orfelinatele de la Strunga, anul acesta, istoricul Remus Tanasă a abordat două subiecte importante, stârnindu-le atenția oamenilor.

Turcia, statul agresor din perspectiva armenilor și non-armenilor

În primul subiect, cercetătorul institutului a declarat că în tabăra Imperiului Otoman au existat personalități care i-au ajutat pe unii armeni să scape de genocid, fiind vorba de Mehmet Celal Bei, Huseyin Nesimi Bei și Mustafa Aga Azizoglu.

„Cel mai important oficiali turci din acea perioadă și care i-a ajutat pe armeni a fost Mehmet Celal Bei. În anul 1915, el a fost guvernatorul provinciei Alep care era importantă din punct de vedere economic și geografic, în contextul Marelui Război și al deportărilor. Celal Bei a refuzat să pună în aplicare ordinele de deportare ale armenilor. Pentru această faptă, cei din guvernul central l-au retrogradat și l-au făcut guvernator în provincia Konya, unde, la fel, a încercat să-i ajute pe armeni cât a putut. A ajutat atât de mulți armeni, încât la moartea sa, în anul 1926, au participat foarte mulți supraviețuitori.”, a mai precizat Remus Tanasă.

Despre Huseyin Nesimi Bei se știe că  era primar al districtului Lice și avea intenția de a-i ajuta pe armeni prin a nu înțelege ordinele primite de la autoritățile imperiului, însă naivitatea pe care a simulat-o i-a adus moartea în 1915, ucigașii politicianului considerându-se a fi rebelii armeni, însă acest lucru s-a dovedit cu timpul a fi fals.

Cât despre Mustafa Aga Azizoglu, el era guvernator al orașului Malatya, încercând să nu respecte ordinele de deportare. În anul 1921, a fost ucis de unul dintre propriii fii care a fost îndoctrinat de ideologia junilor turci.

Totodată, au fost și sunt personalități armene sau de alte naționalități  care considerau/consideră că Turcia este cel care a provocat genocidul armean, fiind vorba despre Taner Akçam (istoric și sociolog turc – primul intelectual din Turcia care a admis faptul că a avut loc un genocid), Osman Baydemir (membru al parlamentului turc), Aram Melikyan, cunoscut ca Aram Tigran (cântăreț cu origini armene, decedat în 2009), Yervant Bostanci (artist armean), Charles Aznavour, cunoscut ca Shahnour Varenagh Aznavourian (artist armean, ce a murit în anul 2018)

 

Mărturiile supraviețuitorilor genocidului

În cadrul conferinței istorice, cercetătorul Remus Tanasă a precizat că există mărturi ale armenilor care au supraviețuit acelui calvar, fiecare împărtășind câte o întâmplare tristă.

„Suntem în orașul Homis. Suntem murdari, cu hainele ferfeniță. Păduchii colcăie pe noi. Și pielea noastră e ferfeniță, distrusă de soare, de zăpadă, de frig.”, „Jandarmii turci caută bani. Ne pipăie din cap până-n picioare și, dacă nu găsesc bani, ne lovesc cu bastoanele până ne omoară. Mi-e foarte frică.”, „Tata a murit. A trebuit să-l lăsăm acolo, întins la pământ. Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla cu trupul lui”.

Acestea sunt doar câteva relatări ale celor care au supraviețuit masacrului, ce pot fi regăsite în cartea intitulată ,,Mărturii ale copiilor armeni”.

Pe lângă cartea menționată, mai sunt alte opere care descriu genocidul, cum ar fi: ,,Orfelinatul Armean din Strunga” – sunt descrise mărturiile copiilor orfani, nevoile de care aveau nevoie și disciplinele pe care le studiau în orfelinatul din România, „Visul spulberat al armenilor”– cartea se învârte în jurul figurii lui Christapor Mikaelian și a celor care au orbitat pe lângă el, și sunt mărturii, planuri, interpretări doctrinale ale faptelor lor, „Turcia și fantoma armeană”, „Un act rușinos: Genocidul armean și problema responsabilității turce”– verifică ceea ce s-a întâmplat din 1878, atunci când s-a internaționalizat problema armeană, până la procesele care au avut loc în Turcia, pentru a-i pedepsi pe vinovați.

Statele care recunosc genocidul armean

Chiar dacă nici până acum Turcia nu recunoaște genocidul armean, conform wikipedia, în anul 2017 au fost 29 de țări sau parlamente naționale care au recunoscut această tragedie, precum Uruguay, Camera Deputaților din Cipru, Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii, Duma de stat a Rusiei, Parlamentul Greciei, senatul Belgiei, Parlamentul Suediei, Parlamentul Republicii Liban, Vatican, Parlamentul Franței, Consiliul Național al Elveției, Argentina, Armenia, Italia, Țările de Jos, Slovacia, Canada, Polonia, Lituania, Venezuela, Chile, Brazilia, Paraguay, Bolivia, Republica Cehă, Austria, Luxemburg, Siria, Bulgaria și Germania

În plus, instituțiile internaționale care recunosc evenimentul sunt Tribunalul Permanent al Popoarelor, Parlamentul European, Consiliul Europei, Mercosur, Parlamentul Americii Latine și Consiliul Mondial al Bisericilor.

Există țări care au refuzat să considere masacrarea armenilor drept genocid, fiind vorba de Regatul Unit și Israel.

Chiar dacă România nu a recunoscut până acum genocidul armean, istoricul Remus Tanasă a precizat motivul pentru care este important ca românii să știe despre întâmplarea petrecută acum 110 ani: „Este important ca acest genocid să fie cunosc deoarece nu vrem să se mai repete astfel de tragedi. După cum se știe, în al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler și-a luat modelul tocmai de la ce s-a întâmplat în Primul Război Mondial, cu comunitatea armeană din Turcia, iar cel care a creionat termenul de genocid și l-a pus în cartea ONU era un polonez evreu pe nume Rafal Lemkin, care tocmai și-a luat ideile de a cum a transpune juridic tragedia, tot din exemplul tragic al armenilor din Imperiul Otoman”.

Cum s-a produs genocidul armean?

Masacrul care a luat viețile sutelor de mii de armeni inocenți, aflați în Imperiul Otoman, a avut loc pe data de 24 aprilie 1915 și a fost planificat și executat de către Comitetul Uniunii și Progresului, partidul care deținea în acel moment puterea în fostul imperiu.

Cele mai multe deportări și masacre erau organizate în Constantinopol, capitala de atunci a Porții, fiind implementate la nivel local de către liderii din diverse districte și provincii. Ce însemna acest lucru? Ei bine, guvernatorii ce deținea un birou local în imperiu aveau responsabilitatea de a colecta armenii din respectiva arie administrativă. După aceea, conform wikipedia, soldații și jandarmii, otomanii escortau convoaiele până în deșert în „marșurile morții⁠” și comiteau ei înșiși asasinate, sau dădeau frâu liber violenței grupurilor de bandiți înarmați, în cea mai mare parte kurzi.

Genocidul a luat sfârșit abia în anul 1923, cinci ani mai târziu după terminarea Primului Război Mondial.

Post Views: 170