Ziua copilului va fi marcată la Botoșani anul acesta printr-un festival muzical dedicat copiilor și adolescenților. Festivalul Internațional de muzică intitulat ,,În suflet copii” se află la cea de-a doua ediție și se va desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie.

Organizat de Asociația academiei de artă Modus Vivendi, evenimentul cuprinde  concurs și gală.

În recitalul celor două seri de festival vor cânta Aurelian Temișan,  Luminița Anghel, Alex Maxim, Doru Toduruț și Brândușa Covalciuc, ei fiind și în juriu. Întreaga manifestare organizată de inimoasa Ana Maria Bucșă va avea loc la Teatrul „Mihai Eminescu”.

Editia a doua a evoluat spectaculos, am primit un feedback foarte bun la editia de anul trecut. Juriul format din profesioniști și locația reprezintă o valoare în plus adusă festivalului.  Ne bucurăm de un parteneriat cu Primăria Botoșani., a declarat Ana Maria Bucșă.

Față de ediția trecută, s-a înscris un număr dublu de participanți. Vor urca pe scenă circa 300 de copii din Iași, Cluj, București, Suceava, Gura Humorului, Bacău, Republica Moldova, Grecia și Italia.  Secțiunea de concurs cea mai aglomerată este cea dedicată muzicii ușoare. „Singurele așteptări le am de la mine. În rest, mă bucur de tot ce ni se întâmpla și abia aștept să cunosc tineri talentați din toata țara.”, a declarat Ana Maria.  Cele două zile de festival vor fi prezentate de Mihaela Zinzar, realizator și prezentator de emisiuni la Antena 3 Suceava.