Într-o lume tot mai digitalizată este tot mai greu de crezut că mai sunt copii care vor să învețe un instrument. Totuși, la Palatul Copiilor, sunt cercuri unde copii au posibilitatea să studieze gratuit un instrument.

Tobe, chitară, vioară, fluier, țambal, saxofon sunt câteva dintre instrumentele pe care cei înscriși le studiază.

„Copiii studiază la noi toate instrumentele tradiționale, de la tobe, fluier, țambal, saxofon, cele de estradă. Avem toate instrumentele care țin de o orchestră folclorică, de o fanfară, dar și de o formație pop, rock, punk și așa mai departe.” , a declarat Mihaela Epure, directorul Palatului Copiilor din Botoșani.

Mihaela Epure ne-a spus că în anul școlar care tocmai s-a încheiat au fost înscriși peste 3.000 de copii, cifră care s-a păstrat până la finalul anului. Dintre aceștia circa 10% sunt copii care vin să studieze din diferite localități ale județului.

„Foarte mulți copii vor să învețe instrumente, vor să cânte. Sunt copii la Cercul de Instrumente Muzicale Tradiționale, care vin de la 70 de kilometri în sus la palat, special pentru cele o sută de minute de curs. La nivel de palat cred că sunt cel puțin 300 de copii, poate mai mult, care vin din mediul rural. Vin de la Socrujeni, Coșula, vin cu microbuz. Iarna este foarte dificil, să-i vedeți cum așteaptă microbuzul pe condiții meteo de tot felul. Asta ne impresionează.”, a declarat Mihaela Epure.

Copiii fac sacrificii mari pentru a apărea pe scenă, pentru a cânta, sperând într-o carieră muzicală. „ Mi-aduc aminte de un copil de la Instrumente  muzicale. S-a înființat o fanfară și era pe scenă, îi crăpase buza și îi curgea sânge. Nu voia să renunțe. S-a ambiționat și a dus cântecul până la capăt. Și era atât de bucuros că a învățat un instrument. Copiii fac carieră din instrumente. Cred că pentru ei contează foarte mult perspectiva pe care o au. Copiii din mediul rural fac din învățarea unui instrument pe viitor o carieră.”

Chiar dacă anul școlar s-a încheiat la Palatul Copiilor, cursurile continuă și pe timpul verii. Săptămânal, fiecare profesor, angajat sau colaborator al instituției susține activități specifice profilului de activitate.