Botoșănenii de toate vârstele sunt invitați, pe 8 octombrie, la teatrul ,,Mihai Eminescu’’,  pentru un atelier special de creație de măști populare. Evenimentul este organizat pentru a marca cei 20 de ani care au trecut de la premiera piesei „Ivan Turbincă”, ce încă se joacă de către actorii botoșăneni.

Atelierul va fi susținut de  Gelu Rîșcă, un artist cunoscut în industrie care a realizat măști pentru diferite spectacole. Participanții vor învăța, astfel cum se fac măști inspirate din folclorul românesc.

Atelierul este gratuit și se va desfășura în două serii: de la 11:00 și  respectiv de la 16:00. Pentru fiecare serie sunt disponibile doar 20 de locuri.

Doritorii se pot înscrie la atelier până luni, 6 octombrie, ora 16:00, accesând acest formular 

Pe 11 octombrie, în ziua în care se împlinesc două decenii de la prima punere în scenă a spectacolului măștile create de către participanti vor fi expuse într-o expoziție în foaierul teatrului.,

Primul actor botoșănean care l-a jucat pe Ivan a fost Daniel Badale care, grație succesului înregistrat, a fost transferat la Teatrul National din București. Ulterior, Badale a fost înlocuit în spectacol cu actorul Bogdan Horga care îl joacă și astăzi pe personajul principal din spectacol.

Înscrierea la atelier se va face prin formularul de mai jos, iar data limită este 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝟔 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟔.𝟎𝟎.