30 noiembrie: ziua Sfântului Andrei, s-a născut Mark Twain, a fost patentat borcanul cu ghivent (cu filet)
Ultima zi din luna noiembrie, respectiv data de 30 noiembrie, ne întampină cu o sărbătoare, cea a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, ocrotitorul României.
Cu această ocazie, transmitem LA MULȚI ANI tuturor celor care poartă numele Andrei, Andreea sau derivate din aceste nume!
În 1835: S-a născut Mark Twain, scriitor, satirist și umorist american, autorul popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” și „Un yankeu la curtea regelui Arthur”. Mark Twain a scris opere care au încântat şi au amuzat cititori de toate vârstele din toate generaţiile.
În 1840, are loc debutul lui Vasile Alecsandri în teatru cu piesa „Farmazonul din Hîrlău“, pusă în scenă de Costache Caragiale.
În 1854, americanul John Landis Mason a patentat borcanul cu ghivent (cu filet), cunoscut sub numele de „Borcanul Mason”. Americanul de origine scoțiană de numai 26 de ani a creat borcanul din sticlă groasă, cu o deschizătură care era sigilată printr-un capac din zinc și care putea fi refolosit de nenumărate ori. Astfel, alimentele erau păstrate pentru mult timp. Metoda a fost rapid adoptată de foarte multă lume, care a realizat potențialul acestei invenții. Chiar și astăzi, deși au apărut tot felul de metode de păstrare a alimentelor, ‘Borcanul Mason’ este foarte popular.
În 1872: A avut loc primul meci internațional de fotbal la Hamilton Crescent, Glasgow, între Scoția și Anglia.
În 1874, s-a născut Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1940-1945 și 1951-1955, laureat al premiului Nobel pentru Literatura în anul 1953. A fost decorat de Regina Elisabeta a II-a, care I-a acordat titlul de Sir.
În 1900, a murit Oscar Wilde, poet, dramaturg, romancier irlandez. A publicat de-a lungul vieţii numeroase volume de poezii şi povestiri, piese de teatru şi eseuri. Nonconformist, dispreţuind convenţiile morale, a dus o viaţă pe măsura personalităţii sale originale. Influența sa se resimte și astăzi în teatrul și literatura modernă.
În 1934, poetul Cincinat Pavelescu a trecut în neființă. Critica literară îl socotește, în unanimitate, maestru al epigramei românești. În 1927 i s-a acordat Premiul Național pentru Poezie.
Îm 1936, la Londra, Palatul de Cristal este distrus într-un incendiu. Crystal Palace a fost un important loc turistic, care atrăgea o populație ieșită din toate mediile sociale. Tehnica sa de construcție din elemente standardizate prefigurează tehnica folosirii prefabricatelor în arhitectură. Numele de « Crystal Palace » i-a fost dat de revista satirică Punch.
În 1936, s-a născut Mitică Popescu, unul dintre cei mai importanți și iubiți actori români de teatru, film și televiziune, cunoscut pentru farmecul său personal și talentul său de a interpreta roluri complexe. A rămas în memoria publicului prin rolul lui Cocoșilă din filmul Moromeții (regia Stere Gulea). De-a lungul carierei sale, a colaborat cu regizori renumiți, precum Lucian Pintilie în „De ce trag clopotele, Mitică?” și Mircea Daneliuc în Glissando. Pentru contribuția sa la teatrul românesc, a fost decorat în 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
În 1939: Începutul războiului ruso-finlandez. Războiul de Iarnă (cunoscut și ca Războiul Sovieto-Finlandez sau Războiul Ruso-Finlandez) a izbucnit în momentul în care Uniunea Sovietică a atacat Finlanda la 30 noiembrie 1939, trei luni după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Drept consecință, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor la 14 decembrie.
În 1947, manifestații ale populației evreiești din București și din alte orașe din România, care salută hotărârea ONU din 29 noiembrie, privind crearea unui stat evreiesc în Palestina.
În 1955, s-a născut Billy Idol (William Michael Albert Broad), cunoscut cântăreț rock britanic.
În 1965, s-a născut Ben Stiller, actor, regizor, producător american.
În 1966: Barbados și-a dobândit independența față de Marea Britanie. Barbados este o țară insulară situat între Marea Caraibelor și Oceanul Atlantic. Face parte din Antilele Mici.
În 1967: Republica Democrată Populară Yemen devine independenta fata de Marea Britanie. Yemen, oficial Republica Yemen, este o țară în Orientul Mijlociu situată în Peninsula Arabă în sud-vestul Asiei.
Îm 1973: Adunarea Generala ONU adoptă Convenția Internațională asupra eliminării și reprimării crimei de apartheid. Acest tratat obligă țările să adopte măsuri legislative și administrative pentru a elimina și a pedepsi sistemul de apartheid, în special prin urmărirea penală a persoanelor acuzate de astfel de fapte. Apartheid este un termen care definește o politică rasistă de segregare, practicată în Africa de Sud până în anul 1991, prin care minoritatea albă discrimina populația majoritară de culoare.
Îm 1990: Demolarea Zidului Berlinului este finalizată oficial. Șase porțiuni mici rămân ca un memorial.
În 2013: A decedat Paul Walker, actor american. În 2001, Walker a obținut faima internațională prin rolul lui Brian O’Conner, unul din principalii protagoniști din filmul de acțiune The Fast and the Furious, iar apoi și-a reluat rolul în sequelurile sale.







