11 decembrie: Ziua internaţională a munţilor, prima eurogară din România,prima tranzacţionare bursieră
Ce ziceți de un citat motivational:
„Nu te uita la ceas. Fă ce face ceasul: continuă să mergi înainte.” de Sam Levenson.
Ziua internaţională a munţilor, celebrată la 11 decembrie, a fost proclamată în 2003 de Adunarea Generală a ONU şi urmăreşte să încurajeze comunitatea internaţională de a organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa dezvoltării durabile a zonei montane.
Proclamarea acestei zile este rezultatul succesului Anului internaţional al munţilor desfăşurat în 2002. Iniţiativa a condus la crearea de comitete naţionale şi alianţe, cu scopul declarat al creării Parteneriatului internaţional pentru punerea în valoare a regiunilor montane.
În 1781 – S-a născut David Brewster, fizician scoţian, descoperitorul caleidoscopului (un instrument optic popular pentru crearea de modele simetrice colorate) și a perfecționat stereoscopul. A adus contribuții semnificative în studiul luminii polarizate și al opticii fizice.
În 1816 – Indiana a devenit cel de-al 19-lea stat al SUA.
În 1835 – S-a jucat pe scenă „Teatrului Momulo” din București primul vodevil românesc – Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann. Vodevil (din fr. vaudeville) e o comedie ușoară a cărei intrigă, bogată în răsturnări, se bazează în general pe qui pro quo-uri (“unul luat drept altul” = confuzie).
În 1843 – S-a născut savantul Robert Koch, medicul care a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905. Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli.
11 decembrie 1861 – A fost rostită Proclamaţia domnitorului Alexandru Ioan I Cuza privind îndeplinirea unirii şi înfiinţarea naţiunii române.
În 1861, se desfiinţează taxele de export pentru produsele Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. Criza economică era puternică: granele se vindeau greu, între altele și din cauza taxei de export; importul întrecuse în 1858 exportul; lipsa de numerar era acută, iar creditul se redusese considerabil.
În 1882 – S-a născut savantul Max Born, fizician și matematician german, considerat unul dintre fondatorii mecanicii cuantice. Este renumit pentru formularea Regulii lui Born (sau interpretarea probabilistică Born) în 1926, o teorie fundamentală a mecanicii cuantice care descrie probabilitatea de a găsi o particulă într-o anumită locație.
În 1901, a fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.
În 1916 – În urma înfrângerilor militare suferite de România în toamna anului 1916, se formează la Iași guvernul de concentrare națională Ionel I.C.Brătianu – Take Ionescu.
În 1935, s-a născut Ferdinand Alexander Porsche, designer auto german şi proprietarul firmei Porsche.
În 1941, s-a născut Petre Mihai Băcanu, ziarist, director executiv al cotidianului “România liberă”, care se dovedește a fi un ziar clar anticomunist și cu o orientare democratică fermă. La 1 aprilie 1990, ziarul „România Liberă” devine primul ziar particular din România.
Este președinte al Asociației Ziariștilor din România și membru al Senatului Alianței Civice.
În 1942 – S-a născut la Miercurea Ciuc cascadorul român de origine maghiară Szobi Cseh. După 1989 a înfiinţat Asociaţia Cascadorilor Profesionişti. La Festivalul de Film de la Berlin, din anul, 1974, i s-a acordat Premiul I pentru cele mai bune lupte realizate în „Somerfilm tage”.
În 1946 – Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis înființarea UNICEF (Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite) cu scopul inițial de a oferi ajutoare de hrană și asistență medicală copiilor din țările devastate de al Doilea Război Mondial. Cu sediul în New York, UNICEF oferă asistență umanitară și pentru dezvoltare copiiilor și mamelor lor în țările în curs de dezvoltare. Organizația operează în peste 190 de țări și teritorii și se bazează în întregime pe contribuții voluntare din partea guvernelor și a donatorilor privați. UNICEF a primit în 1965 Premiul Nobel pentru Pace
În 1972 – Sonda americana Apollo 17 ajunge pe Lună, devenind al șaselea și ultima sondă din misiunea spațială Apollo care va ateriza pe Lună.
11-15 decembrie 1986 – A fost demolată biserica, iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcărești cunoscută și ca Închisoarea Văcărești, a fost un ansamblu arhitectonic construit între 1716 – 1736 în stil brâncovenesc, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București, demolat în anul 1986 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
În 1992 – La Bursa Romană de Mărfuri a avut loc prima tranzacţionare bursieră, după înlăturarea regimului comunist.
În 2004 – A fost inaugurată, la Focşani, prima eurogară din România.








