2 ianuarie: a apărut primul ziar de pe teritoriul actual al României, prima fotografie a Lunii, Se înfiinţează în Bucureşti, Muntenia, se înființează „Şcoala de mică chirurgie”
Începem ziua a doua a anului 2026 cu un citat:
„Dacă vrei să ai succes în viață, fă din perseverență prietena ta intimă.” de Joseph Addison.
17 î.Hr. – A murit exilat la Tomis (Constanța), Ovidiu, poet din Roma Antică, a fost unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister.
Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte.
1492 – Capitularea Granadei, asediată din 1481, marchează sfârșitul Reconquistei (în română: Recucerirea) – lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupație arabă, Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortărețe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea și reginei Isabela I.
1529 – Radu de la Afumați, domn al Țării Românești (1522-1529) a fost ucis împreună cu fiul său, Vlad, la Râmnicu Vâlcea.
Trupul lui Radu a fost dus la mănastirea din Curtea de Argeș, desupra mormântului său fiind așezată o lespede frumoasă de marmură, pe care viteazul voievod este înfățișat călare, cu buzduganul în mână și cu mantia fluturând. Inscripția de pe mormântul lui Radu de la Afumați de la Curtea de Argeș amintește de 20 de bătălii.
1784 – La Sibiu a apărut în atelierul tipografului Martin Hochmeister, Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.
Tirajul inițial a fost de 200 de exemplare. Siebenbürger Zeitung a fost primul ziar din Transilvania.
După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr. A apărut săptămânal, până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung.
1816 – S-a născut Anastasie Fătu, medic și naturalist român, fondatorul Grădinii Botanice din Iași și membru titular al Academiei Române. A deschis prima secție de pediatrie în Principatul Moldova și a înființat prima grădină botanică din România, la Iași.
1822 – S-a născut Rudolf Clausius, matematicianul şi fizicianul german care a formulat a doua lege a termodinamicii și considerat fondatorul termodinamicii.
Cea mai importantă lucrare a sa, publicată în 1850 în Annalen der Physik, descrie cum teoria cinetică a gazelor ar putea explica fenomenele termice, lucrare care a stat la baza enunțului celui de al doilea principiu al termodinamicii.
În 1865 a introdus noțiunea de entropie iar în 1870 teorema virialului.
1839 – Fotograful francez Louis Daguerre realizează prima fotografie a Lunii, este considerat părintele fotografiei prin invenția sa numită daghereotipie.
1843 – Are loc la Dresda premiera operei “Olandezul zburător” de Richard Wagner.
1853 – Se înfiinţează în Bucureşti, Muntenia, „Şcoala de mică chirurgie” de la spitalul Filantropia. Directorul spitalului a fost numit Gheorghe Polizu.

1919 – Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România.
Hotărârea prevedea împărțirea României în 23 de județe și numirea de prefecți pentru fiecare dintre cele 23 de județe, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu.
1959 – U.R.S.S. a lansat prima sondă spațială, Lunik-1, prima sondă care a depășit câmpul gravitațional al Pământului, a ajuns în apropierea Lunii și ulterior a intrat pe o orbită heliocentrică.
Lansarea sondei Luna 1 a demonstrat avansurile tehnologice remarcabile ale programului spațial sovietic și a deschis drumul pentru misiuni ulterioare în cadrul cursei spațiale dintre SUA și URSS.
Sonda a furnizat date prețioase despre radiațiile cosmice și particulele solare, contribuind la înțelegerea mediului cosmic.
1970 – S-a născut cântăreaţa română de muzică ușoară Sanda Ladoşi și, în ultimii ani, acrobată de circ și motociclistă acrobată.
1990 – A luat fiinţă Asociația Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), este asociația foștilor deținuți politic, a anticomuniștilor, deportaților, prizonierilor și urmașilor acestora.
1992 – Se deschid pentru public arhivele STASI (poliţia secretă comunistă est-germană).
1995 -În Franţa, aeroportul Paris-Orly a fost deschis pentru cursele aeriene din Europa.







