Artistul Liviu Șoptelea sărbătorit la Galerii: „Fapturile sale au fantezia și reprezentarea a ceea depășește ființa umană.”
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” au găzduit, pe 24 ianuarie, o expoziție aniversară. Artistul plastic Liviu Șoptelea și-a sărbătorit cei 60 de ani de viață împliniți în această zi printr-o expoziție personală intitulată „Secvențe” care a cuprins nu doar tablouri create în stilu-i binecunoscut, ci și lucrări de grafică sau instalații.
Instalațiile de artă sunt lucrări imersive, care folosesc materiale precum sculptura, sunetul și tehnologia digitală pentru a atrage spectatorii. De la piese conceptuale de avangardă la expoziții interactive, ele remodelează spațiile și provoacă granițele tradiționale dintre artă și experiență.
Organizat de la ora 17.00, vernisajul s-a bucurat de prezența jurnalistului și criticului de artă, Mimi Necula care a prezentat lucrările artistului. Cei doi se cunosc de acum opt ani când artistul botoșănean a fost invitat la o expoziție ce a avut loc la Centrul Internațional de conferințe „Nicolae Bălcescu” din București. „De atunci în ce a postat în mediul online, adică foarte mare parte din lucrările sale, mi s-a părut un artist pe care l-aș încadra din punct de vedere cromatic ca fauvist, dar ce este mai important l-aș încadra într-un realism magic. De ce magic? Pentru că făpturile sale au corporalitatea umană, dar au în egală măsură fantezia și reprezentarea a ceea depășește ființa umană. La nivel vizual, sigur că această idee poate fi redată prin sugestia aripii, însă la nivel simbolic e ceea ce spuneam un pic mai devreme felul în care aceste întrupări ale divinității reușesc să ne conducă și să ne ducă către acele fapte care se ridică deasupra entității umane, căci binele și frumosul îl găsim și îl dăm mai departe către ceilalți și încercăm reușim să creem ideea de divinitate printre noi.”, a spus Mimi Necula.
Criticul de artă invitat la eveniment a vorbit după Ana Coșereanu, curator al Galeriilor, care a făcut o prezentare a artistului, trecând în revistă expozițiile personale și colective la care a participat Liviu Șoptelea. Artistul a început să picteze în 1981, iar lait-motivul lucrărilor sale, îngerii, a început din 2014.
În jurul lor se axează și expoziția cu care Liviu Șoptelea a dorit să-și sărbătorească cele șase decenii de viață. Mimi Necula a subliniat acest aspect în prezentarea făcută.
„Pentru Liviu Șoptelea îngerii pe care iată că îi aduce, îi coboară din bolta cerească îi aduce prin pictură ca un fel de ipostaziere, pe de o parte a mesajului ceresc, trece printr-o a doua, o întruchipare a îngerilor în ființa umană și o a treia pe care am regăsit-o și pe care vreau s-o dezvolt, omul în sine, prin faptă și nu prin înfățișare. Tot ce vedem aici este înfățișare, dar nu aparență. Este ideea de îngeri după canoane religioase și totuși ni-i aduce Liviu aici prin reprezentările sale ca și percepție, ca ceea ce înțelegem și simțim noi atunci când ne definim îngerii. Către acest al treilea palier aș merge, către omul văzut prin faptă, îngerul care iată prin ceea ce ne reprezintă reușește să dea o valoare dincolo de uman, o valoare a existenței noastre.”, a continuat criticul de artă, care a subliniat pe ideea unui stil recognoscibil al pictorului botoșănean.
„Liviu Șoptelea a participat și la foarte multe expoziții de grup și în aceste expoziții nu se poate să nu -i recunoști lucrările, și nu doar prin tematică ci prin această vivacitate cromatică, dar și simbolică, una care reușește să-l identifice și să-i adeverească faptul că e pe calea pe care nu doar că și-a construit-o ci a reușit să-i devină o identitate în parte. Aceste întrupări ale îngerilor nu se rezumă doar la reprezentarea pe pânză pentru că avem de multe ori senzația a unei suprafețe plate pe care poate o asociem cu fresca de multe ori, dar aceasta recuperare a volumului se întâmplă în mod miraculos în instalații, o extensie a acestei reprezentari bidimensionale într-un spațiu tridimensional unde volumul reușește să creeze ambivalență a sensului și a formei. Această continuitate a mesajului este parietal și iată se continuă pavimentar.”
În ciuda abordării generoase a reprezentării îngerilor sub diferite forme și culori, Mimi Necula a atras atenția asupra faptului că arta lui Șoptelea nu este una religioasă ci una „cu reverberații în fiecare dintre noi, pentru că indiferent de ce pregătire avem și experiență de a vizita muzee și galerii, reușim să creem ecouri ale reprezentării sale care nu sunt lăsate la voia întâmplării, ci sunt însoțite de un titlu atât de sugestiv câteodată, încât ne dă nota de intepretare, nota de citire care de multe ori contrapune seriozității cu care reprezintă această temă. Cu siguranță îi cunoașteți felul acesta inspirat de a-și denumi lucrările și de a crea în noi seriozitatea abordării tematice pe de o parte, iar pe de altă parte, o oarecare notă de amuzament, astfel încât ni se confirmă că îngerii sunt pământeni, că sunt atât ființe celeste ca simbol, dar și reprezentări umane ale fiecaruia dintre noi.”

















