TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Educatie Noutăți

O botoșăneancă între bursierii stART

A apărut lista finală pentru Bursele stART, pentru ediția 2025–2026, iar una dintre bursiere este botoșăneanca Petra Iustina Amarghioalei, elevă în clasa a X-a, la liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani.

Aceasta a avut expoziții colective, dar și  personale. Intitulată „Petra”, expoziția a avut loc, vara trecută,  la Colecția de Artă a Muzeului Județean Botoșani. O altă expozitie cu lucrările Petrei a a fost „Rezist prin artă” ce a avut loc la Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.


Petra a participat la numeroase expoziții de grup și concursuri de artă în mai multe orașe din țară, unde a obținut diferite premii și trofee. Este și bursieră a fundației Margareta României.

Pe Petra o puteți cunoaște mai bine în curând, deoarece emisiunea ,,Fapte-n ARTE” o are ca invitată pe tânăra artistă din Botoșani.

Emisiunea va fi difuzată pe canalul de YouTube Televiziunea adolescenților unde vă invităm să vă abonați. 

Bursa stART reprezintă o recunoaștere a muncii, pasiunii și potențialului său creativ. Anul trecut, o bursă similară, dar la categoria Vlogging a primit și colega noastră Mădălina Mihai, pasionată de editare video și filmat.