TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

18 februarie: ziua bateriei și ziua planetei Pluto,

Începem agenda zilei de 18 februarie cu sărbătoarea Zilei Bateriei. Istoricul acestei date provine din Statele Unite ale Americii, iar semnificația lui este recunoașterea faptului cât de importante sunt bateriile în viața noastră. Cu ajutorul unui dispozitiv este posibil ca orice aparat portabil până la cele mai mari echipamente complexe industriale să funcționeze fără probleme.

O baterie este un dispozitiv care convertește energia chimică în energie electrică. De la inventarea primei baterii, așa numita pilă voltaică, în anul 1800 de către fizicianul italian Alessandro Volta, actualmente bateriile au devenit o sursă de electricitate comună multor aplicații atât din aria casnică, cât și din aria industrială.

Altă descoperire notabilă a avut loc în anul 1955, a bateriei alkaline de către canadianul Lewis Urry, care este folosită intens și în zilele noastre. Sunt bateriile pe care le folosim la alimentarea celor mai multe din obiectele din locuința noastră: radio-uri, casetofoane, telecomenzi, ceasuri, jucării etc, au 1,5 V și sunt de diferite mărimi codificate ca D, C, AA, AAA, sau PP3. În 1970 s-au realizat acumulatorii cu litiu, cei care s-au folosit la telefoane și laptopuri. Diverse organizații ecologice organizează campanii de colectare a bateriilor uzate pentru a preveni poluarea cu metale grele. Marcarea acestei zile amintește utilizatorilor că bateriile nu trebuie aruncate la gunoiul menajer, ci predate la punctele specializate de colectare.

În fiecare an, pe 18 februarie, săarbătorim si Ziua lui Pluto sau #PlutoDay, descoperirea fostei planete.

Astronomul american Clyde Tombaugh a descoperit Pluto la Observatorul Lowell, pe 18 februarie 1930, la 84 de ani după descoperirea lui Neptun. Pluto a fost numit după zeul Lumii de Jos Hades, cunoscut ca Pluto de romani.

Alte evenimente cronologic

1395 – Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a acordat privilegii comerciale negustorilor brașoveni.

1546 – A murit Martin Luther, reformator religios german. Pastor şi doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la naşterea Bisericii Evanghelice-Luterane.

1564 – A Încetat din viață Michelangelo Buonarotti, pictor, sculptor, arhitect și poet italian. A fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. Printre sculpturile sale cele mai cunoscute sunt „David” și „Pieta”. Printre cele mai renumite opere ale sale se evidențiază pictura Capelei Sixtine și sculptura Pieta, aflată în Bazilica Sf. Petru Frescele din Capela Sixtină din Roma, au fost pictate între anii 1508 şi 1512.

1632 – S-a născut violonistul și muzicianul italian Giovanni Battista Vitali. Primele dovezi documentate ale activități sale muzicale apare în evidențele orchestrei San Petronio din 1658. Perioada dintre anii 1680 și 1685 e cea mai productivă: a publicat șase colecții de muzică și a fost promovat la maestru di cappella în 1684.

1745 – S-a născut fizicianul italian Alessandro Volta, inventatorul pilei electrice. S-a dedicat cercetării privind energia electrică. În 1776 el a descoperit gazul metan format din descompunerea materiei organice. În 1799, Volta inventează prima baterie electrică confecționată din o serie de discuri de cupru şi zinc, separate prin discuri de pânză impregnată cu acid.

Numele său este folosit pentru a defini unitatea de forţă electromotoare (V=volţi).

1790 – A apărut, la Iași, ziarul de limba franceză „Courier de Moldavie”, primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre (până în aprilie 1790).

1854 – A început construirea liniilor de telegraf electric București-Giurgiu, București – Ploiești – Brașov, Timișoara – Lugoj – Orsova, făcându-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principate și cele din Transilvania.

1879 – A fost brevetată Statuia Libertății din New York, un monument în portul „Liberty Island”. A fost plasat în anul 1886 la intrarea portului de pe insulă cu scopul de a transmite călătorilor sosiți salutul de bun venit pe pământ american. Statuia este un cadou al Franței făcut Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 110 de ani de la câștigarea independenței Statelor Unite și inaugurată de președintele Grover Cleveland la 28 octombrie 1886.

1898 – se năștea Enzo Ferrari. Numele său este sinonim cu excelența în domeniul auto. Viața sa a fost marcată și de tragedii personale, inclusiv pierderea fiului său, Alfredo Ferrari. Cu toate acestea, determinarea sa a făcut ca prima mașină concepută și construită în întregime sub numele Ferrari – modelul 125 S – să fie finalizată abia în 1947, dând naștere unei dinastii care continuă să fascineze lumea întreagă.

1916 – A murit Elisabeta de Neuwied, regina Elisabeta a României. A fost regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare, ca fondatoare de instituții caritabile a fost supranumită de oamenii din popor „mama răniților”.

1916 – În timpul Primului Război Mondial, fortele franco-britanice ocupă colonia germană Camerun.

1918 – A fost inaugurată Universitatea Populară din Chișinău, Republica Democratică Moldovenească. La începuturile sale Universitatea Populară avea trei secții: literatură, juridică și științifico-medicală. Universitatea a editat Buletinul Universității Populare din Chișinău.

1929 – La Hollywood în California au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film.

1930 – A fost descoperita la Observatorul Flagstaff din statul Arizona, SUA, de către astronomul Clyde Tombaugh, a noua planetă a sistemului nostru solar – Pluton. Deși el este cel mai bine cunoscut pentru descoperirea planetei Pluto în 1930, primul obiect pe care l-a descoperit a fost identificat mai târziu ca centura Kuiper. Tombaugh a descoperit, de asemenea, aproape 800 de asteroizi în timpul căutărilor sale după planeta Pluto. De asemenea el a cerut să fie realizată o cercetare științifică serioasă privind obiectele zburătoare neidentificate.

1932 – Japonia declară independența statului marioneta Manciuria, față de Republica China.

1932 – S-a născut Milos Forman, regizor ceh. Cunoscut mai ales ca Milos Forman, este un actor, scenarist, profesor și regizor de film ceh, de două ori câștigător al Academy Award. Primul său film de succes a fost Zbor deasupra unui cuib de cuci, un alt succes fiind Amadeus pentru care a câștigat un premiu Oscar alături de actorul Murray Abraham (Salieri) – actor în rol principal, de Peter Shaffer (scenariu) și alte 5 categorii. „Zbor deasupra unui cuib de cuci” i-a adus lui Miloš Forman cinci Premii Oscar, șase Premii BAFTA, pelicula fiind apreciată atât pe plan național,cât și internațional.

1950 – S-a născut Cybill Shepherd, actriță americană. La vârsta de 16 câștigă la un concurs de frumusețe titlul de „Miss-Teenage-Memphis” după care lucrează ca fotomodel. În 1971 joacă rolul principal în filmul „The Last Picture Show”, iar în 1972 joacă în comedia „The Heartbreak Kid”. Ambele filme au avut succes în rândul publicului spectator.

1952 – Grecia și Turcia au aderat la NATO.

1965 – Gambia și-a declarat independența față de Regatul Unit.

1965 – S-a născut Dr. Dre, născut Andre Romelle Young, compozitor de muzică rap. De-a lungul carierei sale, a produs multe albume în parteneriat cu Snoop Dogg, Eminem, 50 cent și Nate Dogg.

1967 – A încetat din viață fizicianul Iacob Robert Oppenheimer; împreună cu un grup de cercetători a construit prima bombă atomică. A fost un fizician teoretician evreu-american, cunoscut pentru rolul său ca director al Proiectului Manhattan, efortul din timpul celui de-al doilea război mondial de a dezvolta primele arme nucleare, la laboratorul secret din Los Alamos în New Mexico. Cunoscut ca „părintele bombei atomice,” Oppenheimer a fost șocat de puterea criminală a bombei după ce aceasta a fost folosită pentru a distruge orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki.

2006 – A avut loc cel mai mare concert al trupei The Rolling Stones, în fața a aproximativ 1,5 milioane de oameni pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro.

2021 – Misiunea NASA Mars 2020 (care conține roverul Perseverance și drona elicopter Ingenuity) a aterizat pe Marte la craterul Jezero, după șapte luni de călătorie. Perseverance (în română Perseverență), poreclit Percy, este un rover marțian de dimensiunea unei mașini conceput pentru a explora craterul Jezero de pe planeta Marte, ca parte a misiunii NASA Mars 2020. Perseverance are un design similar cu predecesorul rover, Curiosity, de la care a fost modernizat moderat; este dotat cu șapte instrumente principale, 19 camere și două microfoane. Roverul transportă, de asemenea, mini-elicopterul Ingenuity, un aparat de zbor experimental care va încerca primul zbor cu motor pe o altă planetă.

Obiectivele roverului includ căutarea unor medii marțiene trecute capabile să susțină viața, căutarea unei posibile vieți microbiene în acele medii, colectarea de probe de rocă și sol care vor fi stocate pe suprafața marțiană și testarea producției de oxigen din atmosfera marțiană pentru pregătirea viitoarele misiuni cu echipaj uman.