TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

1 martie: ziua mărțișorului, ziua complimentelor, ziua „Zero discriminare”

Agenda primei zile de primăvară ne aduce speranța soarelui la care râvnim cu totii. Bine ai venit primăvară!

1 martie este marcată în România sărbătoarea Mărţişorului, cel mai cunoscut simbol al primăverii. Conform unor opinii, acesta este un simbol exclusiv românesc şi nu mai există şi la alte popoare, iar alţii consideră că mărţişorul este un obicei tradiţional românesc şi că unele popoare vecine, cum sunt bulgarii, l-au adoptat, datorită frumuseţii tradiţiei.

Conform vechiului calendar roman, 1 martie era prima zi din an, moment în care se marca „Matronalia” – o sărbătoare consacrată lui Marte, zeul războiului, al forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

De mărţişor sunt legate şi două interesante legende: una din acestea spune că un zmeu a răpit soarele pentru trei anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu şi a redat astrul cerului şi oamenilor. În luptă el a fost însă rănit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, în acel loc crescând ghiocei, care au devenit astfel vestitorii primăverii.

A doua legendă arată că Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat un ghiocel răsărit, pe care a vrut să îl ajute să crească, îndepărtând zăpada din jurul lui. Iarna a devenit mânioasă şi a trimis un frig teribil peste ghiocel care a îngheţat, Primăvara a dorit să îi ţină de cald cu mâinile şi s-a rănit la un deget, iar sângele i-a curs peste ghiocel, readucându-l la viaţă.

Potrivit legendei, astfel, primăvara a învins iarna. Nu se cunoaşte exact când a apărut tradiţia mărţişorului, dar se estimează că ea este veche de mii de ani.

Tot astăzi avem și Ziua complimentelor (#ComplimentDay). Este momentul ideal pentru a oferi şi a primi apreciere. Pentru că nimic nu este mai frumos decât să ştii că aduci o schimbare în bine în viaţa altora şi că ceea ce faci contează. Acesta este crezul lui Hans Poortvliet din Ţările de Jos, care a iniţiat această sărbătoare la începutul anilor 2000.

Ziua Planificării Vacanțelor Solitare (National Plan a Solo Vacation Day) este sărbătorită anual tot pe 1 martie. Această zi neoficială este dedicată încurajării persoanelor să-și planifice o călătorie pe cont propriu, fără a mai aștepta după parteneri de călătorie, oferind un moment ideal pentru a-ți organiza o evadare personală și a-ți rezerva experiențe doar pentru tine.

Ziua „Zero discriminare” este marcată anual la data de 1 martie, la inițiativa UNAIDS – Programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA.

Campania ‘Zero discriminare’ se dorește a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova și sărbători diversitatea, toleranța și incluziunea și de a acționa împreună pentru a pune capăt discriminării. Ca simbol al acestei zile a fost ales fluturele.

1445 – S-a născut Sandro Botticelli, pictor italian. A fost unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane.

1504 – Eclipsa de Lună din 1 martie 1504. A fost o eclipsă totală de Lună, care a început să se producă, în America, îndată după apusul Soarelui din 29 februarie 1504. Cristofor Columb, vrând ca indigenii din Jamaica să continue să-i aprovizioneze echipajul înfometat, a reușit să-i intimideze prezicând corect producerea acestei eclipse, denumită adesea, din această cauză, eclipsa lui Columb.

1565 – A fost fondat orașul Rio de Janeiro de către cavalerul portughez Estacio de Sá (1520-1567), care l-a numit „São Sebastião do Rio de Janeiro” (Râul St Sebastian ianuarie), în onoarea regelui Sebastian al Portugaliei. Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, dar el a rămas unul dintre cele mai importante orașe din țară, al doilea ca mărime după São Paulo.

1746 – Constantin Mavrocordat domnul Țării Românești, clerul înalt și boierii țării, hotărăsc eliberarea din șerbie a românilor fugiți, care se reîntorc în țară; liberi ca persoană, țăranii rămâni totuși dependenți economic de boieri, fiind obligați să presteze boierului 12 zile de clacă, în Țara Românească și 24 de zile, în Moldova.

1781 – Alexandru Vodă Ipsilanti, domn în Țara Românească, a emis „Hrisovul Orfanotropiei”, document ce reglementa activitatea unei instituții ce urma să aibă în grijă copiii abandonați; această instituție gândită în spiritul bizantin al epocii nu a funcționat însă niciodată.

1788 – S-a născut în Herta-Hotin, Gheorghe Asachi, cărturar enciclopedist și scriitor al începuturilor literaturii române, sprijinitor al științei și artelor, întemeietor și deschizător de drumuri în învățământ, teatru, presa. A editat, în 1829, publicația „Albina Românească”.

1810 – S-a născut Frederic Chopin, compozitor și pianist polonez. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian. Deși muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează genuri muzicale precum balada, însă cele mai reprezentative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul.

1837 – S-a născut marele scriitor român Ion Creangă. Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie, că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Desen realizat de Maria Bodârlău

1854 – S-a născut Constantin Ţurcanu, eroul român din Războiul de Independenţă elogiat de Vasile Alecsandri în poezia „Peneş Curcanul”, numele-poreclă sub care a intrat în istoria noastra.

1867 – A apărut la Iași, apoi la București, revista „Convorbiri literare”,organ de presă al „Junimii”-grupare politică și literară condusă de Titu Maiorescu care a exercitat o puternică influență asupra mișcării literare românești.

1872 – În Statele Unite, a fost înființat primul parc național din lume: Yellowstone.

1892 – Apare, la Fălticeni, revista de literatură şi folclor „Şezătoarea” care a apărut regulat timp de 26 de ani, sub conducerea lui Artur Gorovei. Ultimul număr scos în anul 1931 cuprinde indicele analitic și alfabetic al celor 25 de volume ale acestei importante reviste.

1896 – Cercetătorul francez Henri Becquerel, laureat cu premiul Nobel, a descoperit radioactivitatea naturală.

1906 – A debutat revista „Viața românească”, revista „literară și științifică”, sub directia lui Constantin Stere si Paul Bujor, secretar de redactie fiind Garabet Ibraileanu.

1907 – Serviciul medical de urgență „Salvarea” și-a început activitatea în România, la inițiativa dr. Mina Minovici.

1912 – A fost efectuat primul salt cu parașuta dintr-un avion, premiera aparținându-i lui Albert Berry. Căpitanul Berry s-a parașutat dintr-un avion care zbura deasupra orașului St Louis din Statele Unite ale Americii.

1927 – S-a născut Harry Belafonte, renumit muzician si actor american. Belafonte este probabil cel mai notabil pentru melodia sa „The Banana Boat Song”. De-a lungul carierei sale a fost un apărător al drepturilor omului și al cauzelor umanitare, fiind un puternic critic al administrației lui George W. Bush.

1931 – S-a născut în Buhuşi, judeţul Bacău, regizoarea de film Elisabeta Bostan. Este cunoscută drept regizor de filme pentru copii, deoarece lor le-a dedicat cea mai mare parte din creațiile sale cinematografice. A primit numeroase distincții la festivaluri internaționale consacrate filmelor pentru copii și tineret.

1937 – S-a născut compozitorul și academicianul român basarabean Eugen Doga, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, cantate, piese instrumentale și a unei simfonii. Este considerat cel mai mare compozitor român în viață.

1939 – Se semnează la Bucureşti, România, un acord internaţional, prin care Anglia, Franţa, Italia și România consimt la primirea Germaniei în Comisia Europeană a Dunării.

1941 – Bulgaria devine aliat al Germaniei naziste. La 1 martie 1941, Bulgaria a aderat la Pactul Tripartit, devenind oficial un aliat al Germaniei.

1946 – Banca Angliei este naționalizată. Banca Angliei este banca centrală a Regatului Unit și a fost înființată în 1694. Este a doua cea mai veche bancă centrală din lume după Sveriges Riksbank.

1950 – Savantul Klaus Fuchs este condamnat de un tribunal londonez la 14 ani închisoare, pentru spionaj în favoarea URSS și vanzarea către aceasta de secrete atomice. Fuchs a fost responsabil cu calculele teoretice referitoare la primele arme nucleare și mai târziu pentru modelele timpurii ale bombei cu hidrogen la Los Alamos National Laboratory, din SUA.

1954 – În cadrul unui experiment, Statele Unite au detonat o bombă cu hidrogen de 15 megatone în Atolul Bikini din Oceanul Pacific care a dus la una dintre cele mai puternice contaminări radioactive ale Planetei.

1959 – La Buenos Aires s-a ridicat prima Biserică ortodoxă românească din America de Sud.

1972 – Partidele politice românești din exil trimit un memoriu regelui Mihai prin care solicită dizolvarea Comitetului Național Român și crearea unui nou organism politic.

1993 – A avut loc deschiderea traficului telefonic public între România şi Statele Unite ale Americii.

1998 – Titanic devine primul film cu încasări de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume.

1999 – România devine parte a Convenției de echivalare a diplomelor în domeniul învățământului superior în Europa.

2001 – Autoritațile din India au anunțat că populația țării a trecut de un miliard de persoane. Ajungând la 1.020.000.000 de oameni. India a devenit prima ţară după China, care treacut acest prag.

2002 – În Spania euro devine moneda oficială, înlocuind moneda națională peseta.