Începem săptămâna în forță cu Ziua dedicată Pompierilor (Internațional Firefighters’ Day sau IFFD), sărbătorită la nivel internațional pe data de 4 mai.
Această zi a fost propusă pe 4 ianuarie 1999. Motivul din spatele acestei zile a fost un incendiu de proporții în pădurile din Australia, pe 2 decembrie 1998. În eforturile lor de a stinge flăcările, cinci pompieri și-au pierdut viața. Data de 4 mai a fost aleasă pentru că este ziua în care este sărbători Sfântul Florian, considerat protectorul pompierilor. Simbolul pompierilor este o fundiță ce combină roșu și albastru, principalele elemente cu care pompierii lucrează: focul și apa. Aceste culori sunt de altfel și un simbol al serviciilor de urgență la nivel internațional.
În România, Ziua Pompierilor are loc pe 13 septembrie și are la rândul ei o importanță istorică și patriotică de proporții. Ea marchează Bătălia de pe Dealul Spirii (București, 13 septembrie 1848), în timpul Revoluției din 1848 din Țara Românească. Românii se opuneau armatei otomane, care înainta pentru a înăbuși mișcarea revoluționară.
Astfel, Campania de Pompieri din București a luptat împotriva trupelor otomane, deși erau mult mai slab echipați și într-un număr mai mic. Fapta lor a rămas un simbol al devotamentului față de țară și popor și al patriotismului. Astăzi, este încă celebrată de români, fiind un motiv de comemorare a pompierilor ce și-au pierdut viața la datorie și de recunoaștere a curajului tuturor pompierilor. Se organizează diverse evenimente publice, ceremonii, exerciții demonstrative și parade.
Curiozități despre meseria de pompier:
– primii pompieri (organizați pentru a stinge incendiile) au apărut în Roma Antică, în secolul I î.Hr., în timpul împăratului Augustus;
– costumul pompierilor este rezistent la temperaturi de peste 1.000°C (pentru un timp scurt, însă); acesta poate cântări peste 20 de kilograme;
– pompierii nu se ocupă doar cu stingerea focului, ci ajută și în caz de alunecări de teren, cutremure, accidente rutiere și salvarea de animale sau persoane;
– aceștia lucrează în ture foarte lungi, de 24 sau 48 de ore, urmate de câteva zile libere;
– după ce primesc apelul de urgență, pompierii trebuie să fie în autospecială, complet echipați, în mai puțin de 60 de secunde.
Fanii filmelor din seria „Războiul Stelelor” celebrează în 4 mai, în întreaga lume, ziua Star Wars. Primul film „Star Wars”a apărut în 1977, când George Lucas a inventat „o galaxie foarte foarte îndepărtată”, înțesată cu intrigi politice, dictatori nemiloși și eroi care au astăzi culte aproape religioase la nivel global. Deși filmul a apărut în cinematografe în data de 25 mai, ziua Star Wars este pe 4 mai datorită unui joc de cuvinte: May the 4th (4 mai – n.r.) sună aproape la fel cu prima parte a sintagmei „May the Force be with you” (Forța fie cu tine), o propoziție celebră din film. Cu timpul, sărbătoarea a căpătat popularitate, devenind prilej pentru a omagia franciza cinematografică şi pe creatorul acesteia, regizorul american George Lucas.
Anual, în România, începând cu anul 1997, la data de 4 mai este marcată Ziua națională a inimii, un prilej de a atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de afecțiuni cardiovasculare.
În Uniunea Europeană, sunt diagnosticate, anual, peste 6 milioane de cazuri noi cu afecțiuni cardiovasculare, iar la nivelul întregului continent european este vorba de peste 11 milioane de cazuri noi, relatează Agerpres. De Ziua Națională a Inimii, autoritățile medicale și asociațiile de profil reamintesc importanța controalelor medicale periodice pentru a preveni bolile inimii.
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1493 – Papa Alexandru al VI-lea împarte Lumea Nouă (numită mai târziu America), între Spania și Portugalia de-a lungul unei Linii de Demarcatie. Tratatul de la Tordesillas a fost încheiat la 7 iunie 1494 între Spania și Portugalia, stabilind zonele de influență colonială ale celor două puteri maritime ale timpului.
1555 – Apare prima ediție a Profețiilor lui M. Michel Nostradamus, faimosul prezicător Nostradamus, cu primele 353 de versete, din cele peste o mie, pe care le va publica până în anul 1557. Chiar de la apariția sa, lucrarea a devenit foarte populară, creându-se în jurul ei un cult. Motivul pentru care Nostradamus a ales să se exprime într-un limbaj cifrat sugerează faptul că acest stil îl proteja de pedeapsa celor puternici, care nu păreau să fie întotdeauna încântați de prezicerile profetului. Însuși Nostradamus afirmase undeva că „Scrierile mele vor fi mai bine înțelese de cei ce vor veni după moartea mea”.
1646 – Apare, la Iași, „Cartea rumânească de învățătură de la prăvilele împărătești și de la alte giudețe”, primul cod de legi tipărit în limba română.
1655 – Se naște inventatorul pianului, Bartolomeo Cristofori, producător italian de instrumente muzicale.
1675 – Regele Charles al II-lea al Angliei ordonă construirea Observatorului Regal din Greenwich. Observatorul a făcut istorie, după ce s-a convenit că originea fuselor orare de pe întreaga planetă să fie măsurată începând cu „fusul unu”, cel de la care pornește măsurarea timpului și care se află la Greenwich.
1814 – Regele Ferdinand al VII-lea al Spaniei semnează Decretul din 4 mai, întorcând Spania la absolutism și reintroducând Inchiziția.
1840 – S-a născut chirurgul şi profesorul Constantin Dimitrescu-Severeanu, întemeietor de învăţământ chirurgical, iniţiatorul chirurgiei viscerale româneşti. A înființat „Gazeta medico-chirugicală” (1870) și a contribuit la întemeiarea revistei „Progresul medical român”. A fost unul dintre primii medici care au intordus antisepsia listeriană în medicina românească, iar în 1897 a început să utilizeze razele X în chirurgie.
1899 – S-a născut Fritz von Opel, fondator al uzinelor de automobile Opel.
1903 – A murit chimistul român Alfons Oscar Saligny. A fost un chimist român, iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate, membru corespondent al Academiei Române (1902).
1904 – Începe construcția Canalului Panama, una din cele mai impresionante și monumentale lucrări inginerești ale secolului XX. Constucția efectivă a canalului a durat peste zece ani, punerea în exploatare având loc la 15 august 1914.
1904 – Inginerul James Royce și Sir Charles Stewart Rolls au pus bazele companiei Rolls-Royce, producătoare de mașini „de excelență”. Din 1998 numele de marcă Rolls-Royce a fost achiziționat de către BMW.
1919 – În China s-a declanșat „Mișcarea 4 Mai”, prima mișcare studențească importantă din istoria Chinei. Studenții au demonstrat în Piața Tiananmen din Beijing. Manifestanții protestau față de Tratatul de la Versailles, prin care se transferau Japoniei unele teritorii, considerate a fi chineze.
1924 – Echipa României de rugby câștigă pentru țara noastră prima medalie la a VIII-a Olimpiada care s-a desfasurat la Paris. Țara noastră a obtinut locul 3 și medalia de bronz, prima din istoria participării sportivilor români la Jocurile Olimpice.
1927 – Înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România, prin Decretul nr. 1205, promulgat de regele Ferdinand (organizator şi primul director, Gheorghe Ionescu-Siseşti).
1931 – Se constituie la București sub conducerea lui Theodor Fisher și avându-l ca președinte de onoare pe Adolf Stern, Partidul Evreiesc din România, având drept scop promovarea intereselor populației evreiești și implicarea ei activă în viața politică a țării.
1945 – Al Doilea Război Mondial: capitularea Germaniei. La Lüneburg Heath, armata nord-germană se predă feldmareșalului britanic Bernard Montgomery.
1949 – Doliu în lumea fotbalului. Avionul în care se afla echipa italiană de fotbal Torino, care se întorcea de la Lisabona, s-a lovit de zidurile unei biserici la Superga. Nu au existat supraviețuitori. În acea vreme, Torino era cea mai bună echipă din Italia.
1953 – Ernest Hemingway câștigă premiul Pulitzer pentru Bătrânul și marea.
1955 – Moare în Franța muzicianul George Enescu, compozitor, violonist, pianist și dirijor român. Compozitor de talie internațională, George Enescu nu și-a uitat niciodată originile românești, pe care le reamintea în temele melodice ale folclorului românesc, preluate adesea cu măiestrie în compozițiile sale. Un exemplu este cunoscută Poema Română.
1959 – Are loc prima ceremonie a premiilor Grammy.
1965 – A fost fondat Teatrul „Ion Creangă” din București, primul teatru pentru copii din România.
1971 – Are loc intrarea în circulație a primului tramvai V3A. Acest simbol este o abreviere, cu trimitere la sintagma „Vagon format din 3 elemente Articulate”. Acest prim vagon articulat a funcționat pe linia 30, între stația Izvor și stația Cartierul Titan. Mesajul punerii în funcțiune a vagonului în ziua de 4 mai 1971 își avea însă și un anumit sens nostalgic: făcea trimitere la data de 4 mai 1871, când, cu fix 100 de ani înainte, în București se punea în funcțiune în cadru festiv prima linie a tramvaiului cu cai.
1990 – Letonia își proclamă independența față de URSS.
2002 – NASA lansează satelitul de cercetare Aqua pentru a explora rolul apei în ecosistemul complex al planetei noastre. Aqua este primul satelit dintr-un grup de sateliți denumiți „Constelația După-amiezii” și face parte din „Earth Observing System” a NASA.
2003 – A fost dezvelit, la Târgu Mureș, primul monument din România ridicat în memoria victimelor Holocaustului.







