5 iunie, o zi dedicată și învățătorului, a fost una liberă pentru elevi și profesori. Copiii și tinerii redacției Buzz au profitat de această zi și au explorat împrejurimile orașului Botoșani. Mai exact, au fost la Ipoteștii lui Eminescu, un loc tare drag lor. 

Cu mic cu mare, adică de la Andrei de 10 ani, la Mădă de 18 ani, echipa a plecat voioasă, cu microbuzul spre Ipotești. Un teambuilding în natură, fără planuri, fără minge sau palete. Cu aparatul de fotografiat al lui Andi. Andi micu’ pentru prieteni. 😜

Verdele proaspăt din curtea memorialului ne-a purtat pașii agale până la cabanele unde am avut, în timp, și trei ediții ale taberei. Prilej de amintiri pentru mulți dintre colegii mei. Bucurie mare pentru toți când au fost zărite hamacele prinse de copaci. Care în hamac, care în copac, căci cireșele erau coapte și gata de mâncat. Ne-a ajutat și scara lăsată lângă copac, așa că…n-am stat pe gânduri.

După vreo o oră, ne-am deplasat, pe jos, în soare până la lacul cu nuferi. Am mers atent pe marginea șoselei, în șir indian. Încă mai am în urechi vocea Ioanei și a lui Mădă: „În șir indian!!”, „Treci pe margine, vine mașina!”. Ipotești, un sat mic, frumos, curat, cu destul de multe vile….”

Pe drumul care urcă spre lac, o fântână. Bucurie mare pentru toți. Ne-am umplut sticlele, ne-am udat din plin și am continuat drumul până la lac.

Un drum lung, dar care te face să te gândești cum era parcurs pe timpuri de însuși Eminescu care venea să se inspire pentru poeziile sale. Pe aleea din pădurea care duce spre lac, au fost montate panouri cu poezii scrise de Eminescu: Glossă, Floare albastră, Iubind în taină ș.a.

O terasă în parcarea dinaintea aleii, mai mult goală. Un frigider cu niște băuturi răcoritoare și o combină frigorifică cu înghețată. Noroc să ai să prinzi pe cineva să și cumperi. O masă cu jucării și suveniruri și un om care le vinde, mai mult deznădăjduit. Turiștii se lasă așteptați. Astăzi o fi fost și la el cu puțin mai mult noroc. În afară de gașca noastră, a mai fost un grup de copii veniți cu un autocar.

Lacul își purta cu mândrie nuferii albi, iar din loc în loc, auzeai orăcăitul broaștelor. Am privit, am vorbit, ne-am bucurat unii de alții. N-am mai avut putere și pentru Observator la vreo 400 de metri mai încolo. L-am lăsat pentru o dată viitoare.

Ne-am întors. Același drum. Același soare. Cu glume, cu șirul nostru indian și bucuria că suntem împreună. Peste 15000 de pași. Aplicațiile de numărat pașii ar trebui să ne plătească. 😁

Ajunși în curtea memorialului, ne-am trântit care în hamac, care în copac, care în foișor să ne tragem sufletele.  Am ațipit, am mâncat cireșe și am râs. Am râs, uitând într-o mare măsură de telefon și jocul lui ademenitor.

Natura și Ipoteștii lui Eminescu vor avea mereu ceva special pentru noi; vom reveni mereu cu drag aici.