TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Agenda zilei

10 iunie: ziua mondială art nouveau, ziua ceaiului cu gheață și ziua Parașutiștilor Militari în România

Este 10 iunie și începem agenda cu un motto pe care l-a urmat Hariclea Darclée:

„O să călătorească mult și o să fie mereu în sărbătoare”

Pe 10 iunie este marcată ziua mondială art nouveau (World Art Nouveau Day), o sărbătoare dedicată acestui stil arhitectural unic, care are loc anual pe 10 iunie.

Prima zi mondială a art nouveau-ului a fost organizată în 2013 de către Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta, în cooperare cu Szecessziós Magazin (o revistă ungurească despre Art Nouveau).

Ziua aleasă, 10 iunie, reprezintă comemorarea dispariției a doi arhitecți celebri ai mișcării, spaniolul Antoni Gaudí și ungurul Ödön Lechner.

Mișcarea Art Nouveau (Arta Nouă) a apărut în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea ca o reacție împotriva eclectismului și a formelor convenționale din artă, punând accentul pe linia curbă, sinuoasă, pe formele zvelte, ondulate și pe reprezentarea aproape fidelă a elementelor din natură (flori, frunze, păsări, insecte). Curentul Art Nouveau a cucerit rapid toate artele și a devenit popular în SUA și în Europa, cu toate că sub denumiri diferite: Jugendstil în Germania, Liberty în Italia, Modernismo în Spania, Tiffany în Statele Unite și Sezessionstil în Austria.

Art Nouveau transformă stilul de viață într-unul funcțional și frumos, iar obiectele atât de necesare în fiecare zi devin parte din decor prin creativitate și ingeniozitate.

Primii arhitecți care au folosit acest stil în construcțiile lor au activat în Italia, Germania, Austria, Franța și Spania, contribuind la realizarea unor clădiri impresionante, care astăzi au devenit puncte importante pe traseul turiștilor interesați de frumos.

Printre cei mai cunoscuți arhitecți care au folosit în proiectele lor elemente ale mișcării Art Nouveau se numără Hector Guimard în Franța, Victor Horta în Belgia și Henry Van de Velde în Germania. Clădiri le atrag atenția prin: liniile elegante; abundența de ornamente în culori calde; folosirea vitraliilor. La începutul secolului al XX-lea, în România s-au construit clădiri care aparțin acestui stil, fie de către arhitecți străini, fie români.

Din această ultimă categorie face parte celebrul arhitect Ion Mincu, care a adaptat stilul la realitățile românești prin introducerea de elemente populare și laice, luând naștere astfel stilul Neoromânesc, o variantă locală a Art Nouveau-ului. Cele mai multe clădiri Art Nouveau românești se află în Transilvania.

Tot pe 10 iunie, iubitorii ceaiului serbează… ziua ceaiului cu gheață. Spre deosebire de ceaiul în varianta „clasică”, preparat cu apă caldă, istoria ceaiului cu gheață este mai recentă, această băutură fiind popularizată de-abia în secolul XX.

Ca multe alte creații / descoperiri inedite, ceaiul rece a fost rezultatul unui hazard, sau cel puțin așa spune povestea sa. În 1904, la Târgul Internațional „St. Louis”, responsabil de sectorul de ceai era un domn, întreprinzător englez, pe nume Richard Blechynden, care, alături de alți comercianți, avea ca obiectiv promovarea consumului de ceai.

Evenimentul a avut loc vara, pe o vreme toridă și căldură sufocantă, ceaiul cald nefiind deloc apreciat de vizitatori. Blechynden a avut sclipitoarea idee să-l servească rece, în pahare cu gheață. Succesul a fost major, iar Richard Blechynden a fost recunoscut, atunci, drept inventatorul ceaiului cu gheață. Amatorii acestei băuturi o consideră versatilă pentru că poți experimenta combinații surprinzătoare, ce includ ingrediente ca: fructe, suc, plante aromate, vin, rom, condimente sau chiar lapte.

Ziua Parașutiștilor Militari în România este sărbătorită, în fiecare an, la 10 iunie. Astăzi, 10 iunie 2026 se împlinesc 85 de ani de când, prin aplicarea Decretului-Lege 93, din anul 1941, a fost înfiinţată prima companie de paraşutişti în cadrul Centrului de instrucţie al aeronauticii de la Popeşti-Leordeni, sub comanda locotenentului mecanic de aviaţie Ştefan Şoverth. În România, primul salt cu parașuta dintr-un avion a fost la 19 septembrie 1925. Săritura a fost efectuată de un german.

Primul aviator român care a sărit cu parașuta din avion a fost Jean Nicolescu, în cadrul unui miting de aviație desfășurat în octombrie 1925. Această zi comemorează devotamentul, curajul și spiritul de sacrificiu al parașutiștilor români pe timp de pace și în misiuni internaționale si este marcată prin ceremonii militare, depuneri de coroane, exerciții demonstrative și salturi demonstrative ale trupelor de elită.

Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:

1415 – Prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara Românească (atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii).

1574 – A avut loc Bătălia de la Iezerul Cahulului, dintre moldoveni și turci de la Iezerul Cahului, în care Ioan Vodă cel Viteaz a fost înfrânt.

1793 – Se deschide în Paris, Muzeul Jardin des Plantes. Un an mai târziu, acesta devine prima grădină zoologică publică.

1836 – A murit Andre Marie Ampere, fizician francez care a întemeiat şi denumit ştiinţa electrodinamicii, sau electromagnetismul. Numele său se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi, amperul fiind unitatea de măsură a intensităţii curentului electric.

1848 – În Țara Românească s-a constituit „Comitetul revoluționar”, compus din Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constatin Bălcescu, Al.G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti, Dumitru și I. C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ștefan Golescu, Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Ion Câmpineanu.

1853 – S-a născut Ion Pop – Reteganul, folclorist şi traducător român. A fost un pedagog, prozator, publicist și reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Mușlea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.” După terminarea studiilor, a lucrat ca învăţător în localitatea Orlat, judeţul Sibiu, în anul 1873. Pe lângă activitatea de învăţător, a desfăşurat o amplă activitate pe plan cultural, fiind mai ales culegător de folclor.

1860 – S-a născut cântareaţa Hariclea Darclée. Hariclea Darclee a fost cea care a dominat scena lirică mondială vreme de trei decenii, la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, în plină efervescență culturală a Belle Epoque. A fost numită „privighetoarea Carpaților”, privighetoarea adorată, vocea începutului de secol, cea mai mare cântăreață a zilelor noastre, iar Enciclopedia dello Spettacolo a desemnat-o cea mai mare cântăreață a lumii timp de 25 de ani. A interpretat alături de nume celebre precum Enrico Coruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini, repertoriul ei cuprinzând peste 60 de titluri de operă ale unor renumiți compozitori, între care: „Romeo și Julieta”, „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Wilhelm Tell”, „Don Giovani”, „Manon”, „Othello”, „Tannhauser”, „Tristan și Isolda”, „Boema”, „Trubadurul”.

1878 – Se constituie Liga de la Prizren pentru apărarea drepturil; or albanezilor, după ce, în urma Războiului ruso-româno-turc din 1877, marile puteri au recunoscut autonomia naționalităților din Imperiul Otoman, cu excepția albanezilor (protocoalele de la Londra).

1907 – Prințul italian Borghese şi alţi patru concurenţi au plecat din Beijing, au traversat desertul Gobi, Mongolia, stepele ruseşti să ajungă la Moscova şi pin Europa la Paris. Toate acestea evident fără un GPS, dar și fără o hartă, pe drumuri foarte proaste ghidându-se doar cu busola.

1912 – Aurel Vlaicu a obţinut, la mitingul aviatic de la Aspern (Austria), premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înălţime de 300 de metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix,

1922 – În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolsevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.

1928 – Dispare în Marea Barentz hidroavionul Lathman 47 în care se afla exploratorul norvegian Amundsen. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest.

1941 – În România ia ființă Școala de parașutiști de pe lângă Centrul de instrucție al aeronauticii.

1943 – Jurnalistul maghiar Laszlo Biro, care trăia în Argentina, a patentat stiloul cu bila, inventat de el în 1938.

1946 – Ministrul de Interne anunță descoperirea unor „organizații teroriste dirijate de un comandament central” acestea fiind în fapt grupări de rezistență anticomuniste: Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanelor Negre, Glasul Sangelui, Grupul Elena Basarabeanu.

1947 – În România este promulgată Legea pentru organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Conducerea armatei este reorganizată după modelul sovietic.

1963 – Președintele american John Kennedy a semnat o lege care prevedea un salariu egal pentru munca egală atât pentru bărbați cât și pentru femei.

1969 – S-a născut fotbalistul şi antrenorul român de fotbal Cosmin Olăroiu.

1970 – S-a născut cântăreața Loredana Groza, unul dintre cele mai apreciate nume ale muzicii ușoare românești. Este cunoscută pentru capacitatea de a se reinventa încontinuu, pentru spectaculoasele prestații live și pentru numeroasele genuri pe care le-a abordat cu succes, de la muzică pop până la piese de inspirație interbelică și chiar manele.

1973 – Programul 1 și Programul 2 a fost rebrand cu noul aspect a fost schimbat.

1998 – Guvernul României a elaborat Programul național de integrare a României în Uniunea Europeană, care cuprindea capitole referitoare la domeniile economic, financiar, legislativ, politic, social, justitie și afaceri interne.

1998 – A început a 16-a ediţie a Turneului Final al Campionatuli Mondial de Fotbal din Franța – 1998.

2002 – PSD a semnat un protocol de fuziune cu Partidul Moldovenilor, condus de primarul oraşului Iaşi, Constantin Simirad.

2004 – A încetat din viaţă cântăreţul american Ray Charles. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați muzicieni americani, un pionier în materie de muzică soul în anii ’50 prin fuzionarea muzicii rhythm and blues, gospel și blues. Frank Sinatara l-a numit „singurul geniu adevărat din show business”. În 1986 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, făcând parte din prima promoție de 10 membri ai instituției, printre alții, alături de Elvis Presley, Chuck Berry, James Brown și Jerry Lee Lewis. În 1987 a fost recompensat cu premiul Grammy pentru întreaga carieră.