14 ianuarie: ziua internațională a Logicii, brevetarea telefonului, a apărut primul număr al revistei „Dilema”
Începem agenda evenimentelor din 14 ianuarie anunțând ziua Internațională a Logicii. Asta oentru a atrage atenția asupra importanței logicii, UNESCO, în parteneriat cu Consiliul Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste a proclamat ziua de 14 ianuarie, drept ziua Internațională a Logicii. Data a fost aleasă în onoarea a doi mari logicieni ai secolului XX, Kurt Gödel și Alfred Tarski. A fost sărbătorită pentru prima dată în 2020.
Pe data de 14 ianuarie, în fiecare an, în India se desfășoară Festivalul zmeelor, când ziua este perfect egală cu noaptea, conform Calendarului Solar, folosit în India.
1539 – Spania anexează Cuba
1547 – Ivan al IV-lea Cel Groaznic ia titlul de ţar al Rusiei. A fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat „țar”
1557 – Apare la Braşov, „Octoihul” în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. Facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare.
1639 – În SUA a fost adoptată prima Constituție, cea a statului Connecticut, intitulată „The Fundamental Orders”.
1676 – Moare Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene.
1742 – A murit astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poartă numele. A fost un matematician, cartograf, geograf și meteorolog englez. El a descoperit metoda de măsurare a distanței dintre două stele (Deplasare de paralaxă). După numele său a fost denumită Cometa Halley (care apare pe cer odată la 76 de ani).
1819 – S-a născut Dimitrie Bolintineanu, poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat.
1876 – Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferență s-au bazat cei ce i-au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori. A fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite.
1878 – Rusia face cunoscute trimisului României la Petersburg, intențiile sale de a reveni la granițele de la 1856 și de a-și reîncorpora cele trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), cedate Moldovei dupa Războiul Crimeei.
1896 – La Londra, la „Societatea regală de fotografie”, au loc primele proiecţii publice, realizate de Birt Acres, este realizatorul unui aparat de luat vederi, construit în iarna lui 1894 (brevetat la 25.05.1895).
1898 – A încetat din viaţă Lewis Carol (Charles Dogson), scriitor şi matematician englez, autorul celebrei povestiri „Alice în ţara minunilor”.
1900 – La Teatrul Constanzi din Roma, a avut loc premiera operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, care a cântat celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore”, compusă special pentru ea. Aceasta a fost o cântăreaţă română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini.
1933 – În România, se formează un nou guvern naţional-ţărănesc, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod. A fost un om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.
1934 – A murit Ioan Cantacuzino, medic şi bacteriolog, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena, Bordeaux, Bruxelles, Lyon, Montpellier, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală; a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică recunoscută în istoria epidemiologiei ca „marea experienţă românească de vaccinare”.
1934 – A murit Paul Vielle, inventatorul prafului de puşcă care nu produce fum.
1950 – Au fost înfiinţate unităţile (ulterior colonii) de muncă „pentru reeducarea elementelor duşmănoase Republicii Populare Române”.
Inspirate de modelul comunist din URSS, scopul acestora a fost acela de a reeduca prin muncă persoanele care prin originea lor socială, economică şi trecutul istoric, pot reprezenta o ameninţare la adresa socialismului românesc.
1952 – S-a născut în București, Călin Popescu Tăriceanu, om politic liberal.
1953 – S-a născut la Brașov, Victor Socaciu, solist vocal folk român. Este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și parlamentar.
1954 – A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe şi cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio.
1957 – A murit Humphrey Bogart, actor American. Considerant de critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20.
1973 – Concertul lui Elvis Presley din Hawaii este transmis în direct prin satelit și stabilește recordul ca cea mai urmărită emisiune de către un artist individual din istoria televiziunii americane.
1993 – A apărut primul număr al revistei „Dilema”, o publicaţie editată de Fundaţia Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleşu.
Este singura revistă post-1989 cu un format original care pune accentul pe eseu, dezbaterea de idei și publicistica literară.
2004 – Steagul cu cinci cruci a redevenit drapel național al Georgiei, după o pauză de aproximativ 500 de ani. A fost inițial steagul regatului georgian în Evul Mediu, și a fost folosit și de unele partide politice.
2005 – Coborarea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn. Titan (sau Saturn VI) este cel mai mare satelit al planetei Saturn. Acesta este singurul satelit natural cunoscut care are o atmosferă densă și singurul corp ceresc, altul decât Pământul, pentru care există o dovadă clară că are o suprafață lichidă.







