Începem ziua de 16 mai cu un citat:
„Nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră dacă nu ar exista fericirea celorlalţi” („Cel mai iubit dintre pământeni”).
Pe 16 mai, sărbătorim ziua internațională a Conviețuirii Pașnice, a fost instituită în 2017 de Organizația Națiunilor Unite (ONU), cu scopul „de a acționa împreună, uniți în diferențe și diversitate, pentru a construi o lume durabilă de pace, solidaritate și armonie”.
„Conviețuirea pașnică se referă la acceptarea diferențelor și la abilitatea de a-i asculta, de a-i recunoaște, de a-i respecta și de a-i aprecia pe ceilalți”, se afirmă în rezoluția dedicată acestei zile. Ziua invită țările să promoveze reconcilierea, pentru a asigura pacea și dezvoltarea durabilă, inclusiv prin colaborarea cu comunitățile, liderii religioși și alți actori relevanți, prin măsuri de reconciliere și acte de slujire, precum și prin încurajarea iertării și compasiunii la nivel interpersonal.
Ziua internațională a luminii este marcată anual, tot la 16 mai, pentru a aniversa prima operațiune de succes a laserului, în 1960, de către fizicianul și inginerul Theodore Maiman. Laserul este un exemplu extraordinar al modului în care o descoperire științifică poate aduce beneficii revoluționare în domenii diverse precum comunicații, medicină și altele.
Inițiativa marcării acestei zile a aparținut Comitetului executiv al UNESCO, care, la 19 septembrie 2016, a adoptat o rezoluție pentru susținerea Zilei internaționale a luminii. UNESCO subliniază faptul că Ziua internațională a luminii nu este doar despre lasere și știință, ci include și aspecte ale artei, culturii sau divertismentului. În acest sens, inițiatorii arată că lumina este un subiect de inspirație pentru multe discipline și este catalizatorul perfect pentru a promova educația științifică în rândul tinerilor. Programele de predare care utilizează știința și tehnologia dezvoltă capacitatea educațională la nivel mondial prin activități care vizează copiii sau prin concentrarea, în special, asupra țărilor cu economii emergente.
Data de 16 mai 1944 reprezintă ziua în care romii închiși în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, din Polonia, s-au opus exterminării finale și s-au luptat până în ultima clipă, cu bâte și pietre, pentru dreptul lor la viață și la umanitate. În amintirea acelei acțiuni, în fiecare an, pe 16 mai, se celebrează Ziua Rezistenței Romilor. Din păcate, nu au făcut decât să-și amâne moartea cu câteva luni, pentru că în noaptea de 2 spre 3 august, naziștii au revenit omorându-i pe toți cei din Zigeunerlager. Ca urmare a acțiunilor de exterminare a romilor din Europa, derulate de către Germania nazistă și aliații săi de la acea vreme, numărul victimelor este estimat între 200.000 și 500.000, însă cifra reală poate fi mai mare. Ziua Internațională a Rezistenței Romilor este celebrată ca o contraforță la retorica și acțiunile din ce în ce mai violente împotriva romilor.
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1204 – Menționarea populației ortodoxe din dioceza Oradei (Regiunea Oradei găzduiește trei episcopii (dioceze) importante, fiecare reprezentând un cult istoric diferit). Papa Inocentiu al III-lea cere episcopului de Oradea să supună această populație (probabil români) direct Scaunului Apostolic.
1527 – Florența a devenit republică.
1703 – Țarul Rusiei Petru cel Mare, a fondat orașul Sankt Petersburg, care a devenit capitala țării până la revoluția bolșevică din 1918.
1718 – S-a născut Maria Gaetana Agnesi, matematiciană italiană. I se atribuie scrierea primei cărți în care sunt tratate atât calculul diferențial cât și cel integral. A luptat pentru emanciparea femeii și accesul ei la educație. Studiază curba de ecuație carteziană: xy^2 = a^2 (a-x), care ulterior va fi numită bucla lui Agnesi.
1763 – S-a născut Louis Nicolas Vauquelin farmacist și chimist francez. În 1797 a decoperit cromul, iar în 1798 – beriliul.
1792 – A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneţia, cu o operă compusă de Giovanni Paisiello.
1812 – S-a semnat la București, Tratatul de Pace ruso-turc, în urma căruia jumătatea de est a Moldovei, ce avea să fie denumită Basarabia, a fost anexată de Imperiului rus.
1848 – Între 4 mai / 16 mai – 5 / 17 mai 1848 are loc Adunarea românilor din comitatul Caraş, cu participarea unor moldoveni şi munteni, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.
1872 – A fost înființată agenția diplomatică a României la Berlin.
1881 – Compania germană Siemens & Halske pune în funcțiune la Berlin primul tramvai electric din lume.
1891 – A încetat din viață marele om politic român Ion C. Brătianu. În 1876 a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877 si al Congresului de la Berlin.
A avut o contributie remarcabila in cladirea statului Romaniei moderne.
1929 – La Hotelul Roosevelt din Hollywood a avut loc prima ceremonie de decernare a Premiilor Academiei Americane de Arte și Științe Cinematografice (Premiile Oscar).
1931 – La Londra este pus în circulație primul troleibuz.
1951 – S-a născut Christian Lacroix, designer francez. A revoluționat moda anilor ’80 prin introducerea fustei scurte și bufante, devenită un simbol global. După retragerea din haute couture-ul tradițional, s-a concentrat masiv pe designul de costume pentru operă, teatru și balet.
1953 – S-a născut Pierce Brosnan, actor american. Legendar actor irlandezo-american, producător de film, ecologist, filantrop, artist, de două ori nominalizat la Premiul Globul de Aur, Pierce Brosnan este cunoscut pentru cariera sa bogată, extinsă atât în faţa camerei, cât şi în spatele acesteia, ca producător.
1960 – Theodore Maiman, un fizician american prezintă lumii invenția sa – primul laser, produs în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu din California.
1970 – S-a născut Gabriela Sabatini, jucătoare de tenis argentiniană. A câștigat 27 de titluri la simplu și 14 la dublu. Deține un titlu de Mare Șlem, cucerit la US Open (1990), are o finală disputată la Wimbledon (1991), precum și o medalie olimpică de argint, obținută la Jocurile Olimpice de la Seul, în 1988.
1972 – A fost inaugurat sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă. Inițiaiva a aparținut statului român care a prezentat ideea liderului iugoslav Iosif Broz Tito. Proiectul a fost finalizat după opt ani, dar eforturile financiare au meritat. Centrala Porțile de Fier I, amplasată la 15 kilometri în amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, este printre cele mai mari din Europa.
1975 – Alpinista niponă Junko Tabei a devenit prima femeie din lume care a urcat pe Everest.
1980 – Scriitorul Marin Preda a murit subit la casa de creaţie de la Mogoşoaia. A fost unul dintre cei mai importanți scriitori români postbelici, precum și directorul editurii „Cartea Românească”. A lăsat un adevărat tezaur literaturii române, capodopera scriitorului fiind considerată a fi „Moromeții” – o frescă a satului de câmpie contemplat în momentele de schimbare ale istoriei. A mai scris printre altele și: Delirul – roman istoric axat pe perioada dictaturii lui Ion Antonescu, oferind o perspectivă nuanțată asupra evenimentelor politice din epocă, Cel mai iubit dintre pământeni – o critică dură, sub formă de confesiune a intelectualului Victor Petrini, adusă abuzurilor din perioada „obsedantului deceniu” (stalinismul românesc), Viața ca o pradă – roman autobiografic axat pe formarea sa ca scriitor și anii tinereții.
1990 – A murit americanul Jim Henson, creatorul cunoscutelor „păpuși Muppets”.
1990 – A luat fiinţă prima societate pe acţiuni din România, după Revoluţia din decembrie 1989.
1997 – Actorul român Puiu Calinescu a încetat din viață în urma unui stop respirator. A rămas celebru datorită rolului Trandafir din serialul Brigada Diverse (B.D.) unde a jucat alături de Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Réka Nagy, Sebastian Papaiani, Ștefan Bănică. Talentul său a fost comparat cu cel al actorului francez Louis de Funès.
2005 – Kuwaitul a aprobat un amendament la legea electorală, care le asigură femeilor dreptul la vot și le oferă posibilitatea de a candida la funcții politice.
2009 – Finala celei de-a 54-a ediții a concursului Eurovision a avut loc la Moscova, Rusia.







