A început concursul de matematică „Dimitrie Pompeiu”
Astăzi, la Botoșani, a început cea de-a XXIII-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu”, ce se va desfașura în perioada 9-11 mai 2025. Organizatorul este Societatea de Științe Matematice – Filiala Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani,…
Adolescenții și anturajele: „Anturajul ar trebui să ne ajute să evoluăm…”
Adolescenți în general, au parte de anturaje mai mult sau mai puțin potrivite. Ele îi pot deturna pe copii și tineri de la diferite activități educative, de la performanțele școlare sau chiar de familie. Pentru un adolescent e destul de…
Cum ne afectează obiceiurile cu care creștem?
Un adult respectat în societate a crescut de mic cu obiceiuri bune create în familie. Comportamentul părinților influențează într-o mare măsură pe cel al copilului. Potrivit psihologilor, în primii doi ani, până când copilul intră la grădiniță, lumea lui este…
(Foto-reportaj) Târgul Meșterilor Populari, pe pietonalul Unirii
În perioada 23- 25 aprilie, la Botoșani, a avut loc cea de XVIII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, organizat de Centrul de Creație Botoșani. Au fost prezenți la Botoșani 68 de artiști populari din toată țara. Fotografii de…






