„Din lumea lui Noni”, un proiect nou la Biserica Pacea
Parohia Pacea Botoșani dă start unui proiect numit „Din lumea lui Noni”, dedicat copiilor și adolescenților cu cerințe educaționale speciale (CES) pentru a-i ajuta în efectuarea anumitor sarcini. Acesta este gratuit. Ce va cuprinde proiectul? Proiectul va cuprinde diferite activităti…
Încep înscrierile pentru admiterea la profilul Bilingv de la Colegiul National „A.T. Laurian”
Miercuri, 13 mai, încep înscrierile pentru probele scrise și orale la limbile engleză și franceză pentru repartizarea pe licee după susținerea examenelor la Evaluarea Națională. Pentru cei care vor să urmeze liceul la Colegiul Național „A.T. Laurian” – profilurile Bilingv…
Convorbiri critice, la Memorial
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” inițiază, sub coordonarea profesoarei Ioana Bot de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Consiliului Științific al Memorialului, o serie de convorbiri cu personalități ale lumii științifice și culturale, care s-au…
Erasmus+ în Atena, o experiență educativă, culturală și memorabilă
În perioada 2–9 mai, mai mulți elevi și profesori de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani au participat la o mobilitate Erasmus+ desfășurată în Atena, Grecia, experiență care a îmbinat activitățile educaționale cu descoperirea culturii și istoriei grecești într-un…






