TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Comunicate Noutăți

Convorbiri critice, la Memorial

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” inițiază, sub coordonarea profesoarei Ioana Bot de la  Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Consiliului Științific al Memorialului, o serie de convorbiri cu personalități ale lumii științifice și culturale, care s-au ocupat cu studierea, editarea sau traducerea operei eminesciene. Aceasta din dorința de a aduce aproape de un public larg detaliile concrete ale evoluției înțelegerii lui Eminescu, în mai bine de un secol de posteritate.

Prima ediție a programului „Convorbiri critice” se va organiza pe 21 mai, începând cu ora 14.00 și-l va avea ca invitat pe cercetătrul  Adrian Tudurachi de la Institutul de Lingvistică și Știință Literară „Sextil Pușcariu”, Academia Română.

Programul face parte dintr-un proiect mai amplu, urmărind constituirea unei arhive de istorie orală a eminescologiei la Memorialul Ipotești.

„În serii de câte trei întâlniri lunare online, profesoara Ioana Bot va discuta cu invitații programului pe teme de istorie a receptării lui Eminescu, dar și de istorie personală – a relației fiecărui invitat cu opera eminesciană, respectiv cu imaginile istorice ale acesteia. Istorii personale și dezvoltări ale unor proiecte de cercetare (ediții, articole, cărți, studii etc.) vor fi evocate/explicate/argumentate în fața unui public care va putea, de asemenea, să intre în dialog cu invitații, prin intermediul platformei zoom.”, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției. 


Ioana Bot ( Ioana Bican) este profesor universita la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, directoare a Centrului de cercetare în filologie modernă (FiM), al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Consiliului Științific al Memorialului Ipotești.

Volume de eminescologie: Eminescu și lirica românească de azi (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), „Mihai Eminescu, poet național român”. Istoria și anatomia unui mit cultural (coordonator; Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001), Eminescu explicat fratelui meu (Editura Art, București, 2012), Convorbind cu idealuri. Șase studii despre romantismul românesc (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025). A editat scrieri de Ioana Em. Petrescu (seria de autor, postumă, publicată la Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006-2025), Lena Constante, Mihai Eminescu (Versuri din manuscrise, note și comentarii de Ioana Bot și Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, 2015; Proza literară, note și comentarii de Ioana Bot, Editura Humanitas, 2022). A colaborat la numeroase proiecte lexicografice internaționale, cu articole despre Mihai Eminescu și romantismul românesc (cel mai recent: JoepLeerssen, ed., Encyclopaedia of Romantic Nationalism in Europe, www.ernie.uva.nl).

Adrian Tudurachi este directorul Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române și redactor-șef al publicației online de istorie literară „Dacoromania litteraria”.

Autor a numeroase studii apărute în reviste de specialitate din țară și străinătate, a coordonat, între altele, volumele colective Identitatea naţională: realitate, istorie, literatură (Institutul Cultural Român, București, 2008),Dus-intors. Rute ale teoriei literare in postmodernitate (Editura Humanitas, București, 2016), Dumitru Popovici (Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2022), precum și mai multe ediții critice din opera Ioanei Em. Petrescu. De asemenea, a făcut parte din echipele de coordonare a unor lucrări de referință: Enciclopedia imaginariilor din România (Editura Polirom, Iași, 2020), Dicționarul general al literaturii române (ediție revizuită, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, București, 2021), Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini până în 2000 (ediție revizuită, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2023). Pentru eseul Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română, 1825–1875 (Editura Institutul European, Iași, 2016) a primit Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române.