Pe data de 7 iunie, de la 18.30,  va avea loc, la Casa Sindicatelor din Botoșani, concertul „Duelul viorilor”. Violoniștii Liviu Prunaru (Stradivarius) și Gabriel Croitoru (Guarneri del Gesu) se vor  întâlni într-un un incitant duel muzical care se desfășoară pe scene din România și Republica Moldova în perioada 3-12 iunie.

Biografii

Gabriel Croitoru este un  violonist care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”), potrivit romania-muzical.ro. Este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, solist concertist al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat “Transilvan” al Filarmonicii “Transilvania” din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică București.

Violonistul Liviu Prunaru, timp de 18 ani concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care a primit, în 2008, pentru prima dată, titlul de cea mai bună orchestră din lume. În octombrie 2010 a acceptat să devină director muzical al Academiei Internaționale de Muzică Menuhin din Elveția și, prin urmare, să continue tradiția iubiților săi maeștri Yehudi Menuhin și Alberto Lysy! În afara activității sale didactice și a carierei sale de concertmaestru, Liviu Prunaru are o carieră solo foarte activă. Este foarte des invitat să fie solist din Asia (Japonia, Taiwan, Coreea) până în cele două Americi, trecând prin întreaga Europă. În paralel, susține multe recitaluri și înregistrează aproape în fiecare an.