Palatul Copiilor Botoșani și Asociația „Papucul doamnei” organizează, în perioada 30 mai – 2 iunie 2024, a XVI a ediție a Concursului Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!”, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
„Proiectul este inclus în C.P.E.E.N.I. cofinanțate de Ministerul Educației, poziția 29. Alături de organizatori sunt partenerii și colaboratorii acestui proiect: Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Botoșani, Direcția Silvică Botoșani și Ghipoconcept S.R.L. Iași.”, a declarat Cecilia Vicoveanu.
Sunt așteptați să participe copii și tineri  din toate colțurile țării, câștigători ai etapelor județene și de selecție, care au avut loc în perioada martie – aprilie 2024.
Aceștia au concurat la secțiunile: proiect de mediu, cea mai reprezentativă fotografie de la o acțiune de protejare a mediului, colaj cu materiale din natură și cel mai util obiect din deșeuri, pe două categorii de vârstă.
Programul etapei a doua cuprinde numeroase activități educative, practice, sportive şi creative sub formă de concurs între echipaje.
Gazda participanților este Tabăra „Codrii de aramă” din Agafton, județul Botoșani.