Școala gimnazială nr. 17 a găzduit, joi dimineață, premierea elevilor care au participat la concursul de matermatică organizat în cadrul proiectului „O altfel de școală” inițiat de învățătoarea Andeea Elgamal.  Anul acesta au participat la concurs 180 de elevi, cifra depășind mult numărul elevilor înscriși la cursurile care precedă testarea finală.

La centrul de excelență pentru clasele a III-a și a IV-a  din timpului anului școlar au fost înscriși 60 de elevi. La concurs s-au înscris chiar și elevi din Dorohoi și Săveni. „Am avut între premianți elevi de la Dorohoi, copii care nu au fost la noi la centrul de excelență și sunt foarte mulți care  au luat medalii. Ei au participat la concurs. Noi nu am limitat participarea nici ca număr, nici dacă au luat parte la centrul de excelență.”, a spus Andreea Elgamal. În total, au fost acordate 38 de medalii, atât la clasele a III -a, cât și a IV-a.

După vacanța de vară, se vor face noi înscrieri pentru centrul de excelență, iar din luna noiembrie, cei selectați în urma unor probe date, vor urma un curs de matematică avasat cu  dascăli ai școlii-gazdă. Cursurile de matematică la care participă elevii selectați se desfăşoară săptămânal, în fiecare joi, de la 14 la 16 și cuprind activităţi cu caracter matematic, după o programă stabilită. Acestea se adresează elevilor din clasele a III-a şi a IV-a. Totul se finalizează, aproape de finalul anului școlar, cu organizarea concursului de matematică „O  Altfel de Şcoală” – Educaţia excelenţei.

La premierea de joi au participat atât inițiatoarea acestui proiect, Andreea Elgamal, cât și profesorul de matematică, Dan Ifrim și directorul unității de învățământ, Vasile Asiminicesei. Proiectul amintit se derulează la școala nr 17 de 15 ani.

Câștigătorii premiilor:

Clasa a IV-a:

  1. Maia Julie Mirăuță – 100 de puncte (aur)
  2. Teodor Pânzaru – 100 de puncte (aur)
  3. Mihnea Ștefan Buză – 90 de puncte (aur)
  4. Matei Toșcuță – 84 de puncte (argint)
  5. Mario Tudor Titan – 81 de puncte (argint)
  6. Sebastian Bunduc – 80 de puncte (argint)
  7. Eva Țuca – 79 de puncte (bronz)
  8. Vlad Cimpoeșu – 78 de puncte (bronz)
  9. Nicolas Păucă – 77 de puncte (bronz)
  10. Isabella Sposub – 76 de pucnte ( bronz)
  11. Octavian Aștefănsei – 75 de puncte (bronz)
  12. Daria Ioana Lupu – 75 de puncte (bronz)
  13. Sofia Chirica – 72 de puncte (bronz)
  14. Luca Maftei – 72 de puncte (bronz)
  15. Matei Ungureanu – 72 de puncte (bronz)
  16. Miruna Maria Gheorghiu – 71 de puncte (bronz)
  17. Amadeus Murariu – 71 de puncte (bronz)
  18.  Luca Savin – 71 de puncte (bronz)
  19. Dragoș Vainer – 70 de puncte (bronz)

Clasa a III-a:

  1. Daria Teodora Apostol – 98 de puncte (aur)
  2. Iannis Valentn Ancuța – 90 de puncte (aur)
  3. Nectarie Stan – 90 de puncte (aur)
  4. Alisa Maria Strugariu – 90 de puncte (aur)
  5. Matei Toșcariu – 90 de puncte (aur)
  6. Mihnea Ștefan Socianu – 88 de puncte (argint)
  7. Diana Gavriliuc – 87 de puncte (argint)
  8. Emilian Iustin Mancaș – 86 de puncte (argint)
  9. Alessia Maxim – 86 de puncte (argint)
  10. Sara Elena Roman – 86 de puncte (argint)
  11. Ingrid Delia Ciobanu – 85 de puncte (argint)
  12. Adelina Afusoaie – 84 de puncte  (bronz)
  13. Tudor Ciprian Andronachi – 84 de puncte (bronz)
  14. Daria Andreea Ciubotă Roșie – 83 de puncte (bronz)
  15. Lorena Maria Liteanu – 81 de puncte (bronz)
  16. Mircea Chițan – 80 de pucnte (bronz)
  17. Teodora Șcarlii – 80 de puncte (bronz)