Botoșănenii sunt așteptați, vineri, la un concert rock simfonic susținut de trupa Compact. Băieții vor cânta acompaniați de Orchestra Simfonicã a Filarmonicii. Organizatorii anunță că va fi prima oară în istoria celebrei trupe varianta de Integral Simfonic! Dirijorul concertului va fi Alexandru Ilie. 
Compact este o formație muzicală românească de muzică rock, care a luat ființă în 1976, la Cluj, fiind fondată de către basistul Teo Peter și chitaristul solo Constantin „Costi” Cămărășan împreună cu Marius Luca, Cornel Moldovan și Balasz Laszlo. Debutul concertistic oficial a fost făcut pe scena Clubului Univerșității Babeș-Bolyai.
Primele piese ale trupei au fost înregistrate în 1977 la Radio Cluj, iar debutul discografic are loc în anul 1982, când 4 dintre compozițiile trupei apar pe albumul „Formații Rock 6”. Tot în 1982, Compact participă la Festivalul Rock „Serbările Mării”, unde obține Premiul I, iar Paul Ciuci este desemnat cel mai bun solist vocal al unei formatii rock.
Componența actuală: Paul Ciuci, Ionuț Micu, Cătălin Tuță Popescu, Lucian Iluț.

Dintre piesele  cunoscute ale formației amintim: „Fata din vis”, „Cântec pentru prieteni”, „Cărare Peste Timp”, „Trenul pierdut”, „Mă voi întoarce” etc.

Bilete Online aici:
Bilete în format fizic la sediul Filarmonicii 0231516510