Înscrierile pentru constituirea corpului de voluntari pentru programul Bibliovacanța s-au prelungit. Deși termenul pentru înscrieri era 23 iunie, conducerea Bibliotecii „Mihai Eminescu” a decis să ofere mai mult timp persoanelor care doresc să predea cursuri în cadrul acestui program estival.

„Motivul pentru care am prelungit înscrierile este următorul: am acordat timp suplimentar pentru înscrierea voluntarilor având în vedere că în această perioadă sunt examene naționale în desfășurare și atât cadrele didactice, cât elevii sunt încă prinși în febra examenelor.”, a declarat Ersilia Iacob, directorul instituției. Înscrierile se vor desfășura  până la sfârșitul acestei săptămâni.

Curs de caligrafie la Bibliovacanța

Până în momentul de față s-au înscris persoane pentru a preda cursuri de  arte plastice, de șah, de caligrafie, pentru înființarea unui cerc literar, curs de germană sau tradiționalul curs „Micii reporteri”.

Perioada de desfășurare

Potrivit conducerii, cursurile vor demara pe data de 8 iulie și se vor desfășura  pe parcursul a cinci săptămâni. Fiecare curs va avea loc o dată pe săptămână. Programul cursurilor se va termina zilnic  în jurul orei 14.