Clubul de dezbateri „Ghilotina” face înscrieri pentru boboci
Adolescenții interesați de tainele dezbaterilor academice au parte de o oportunitate inedită la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”. Clubul de dezbateri Ghilotina și-a deschis porțile pentru cei interesați.
Luni, 16 septembrie, a avut loc deschiderea pentru noii boboci, prilej bun pentru elevii de clasa a IX-a de a înțelege mai bine ce înseamnă dezbaterile și să cunoască membrii clubului. Aceștia au avut parte de o sesiune de joculețe și explicații privitoare la clubul de dezbateri amintit.
Mădălina Aioanei, elevă în clasa a XI-a la unitatea de învățământ amintită, este actualul lider Ghilotina și ne-a povestit ce dorințe are de la noii membrii care sa vor alătura Ghilotinei:
,,Nu îmi place să setez așteptări pentru generațiile de boboci care vin în club, dar dacă ar fi să zic niște dorințe pe care le am de la această generație e să învețe împreună cu noi și să crească la fel de frumos și deschiși cum au făcut si generația anterioară. De asemenea, sper că se vor integra și vor găsi o familie în colectivul Ghilotina cum am făcut-o și eu împreună cu ceilalți avansați la rândul nostru”, a declarat Mădălina Aioanei.
Miercuri, 18 septembrie, avansații clubului, dar și câțiva dintre trainerii acestora le-au arătat și explicat mai bine celor prezenți formatul în care aceștia dezbat, organizând un meci demonstrativ.
Mădălina Aioanei ne-a vorbit și despre avantajele înscrierii într-un club de dezbateri în liceu:
,,Deși pare clișeic că un club de dezbateri al unui liceu le poate oferi aceste lucruri, sunt sigură că, dacă vin la dezbateri, vor realiza că nu e totul despre argumente și research, ci e vorba de discuțiile de la 2 dimineața, ieșirile în oraș, călătoriile parcă interminabile cu trenul și prietenii din Botoșani dar și din alte orașe pe care îi acumulează. Ca să vorbesc și despre partea academică a dezbaterilor, beneficiile pe care le poate aduce această activitate mi se par unice. De la olimpiade, la competiții în toată țara, informații despre politică, economie, principii morale sau filosofice, dezbaterile sunt locul în care le pot învăța pe toate dacă chiar își doresc acest lucru”, a declarat eleva.