Pe data de 31 octombrie, la Cinema Unirea, se va difuza filmul „Clara”, realizat de regizorul Sabin Dorohoi.  Proiecția filmului va avea loc, joi, 31 octombrie, de la ora 19.00 și va fi urmată de o discuţie cu regizorul Sabin Dorohoi și actorul Luca Puia. 

Sinopsis:

Clara (Olga Török) este o profesoară româncă ce lucrează, ca babysitter, pentru o familie din Germania. Când fiul ei dispare acasă, ea se întoarce în satul natal din România, unde trebuie să se confrunte cu eșecul ei ca mamă în încercarea de a deveni un părinte de încredere.

Migrația din perspectiva problematicii sociale

Potrivit rfi.ro, filmul marchează o premieră în cinematografia românească fiind primul lungmetraj care abordează subiectul migrației din perspectiva problematicii sociale a copiilor lăsați în urmă în România la bunici sau alte rude.
Pelicula spune povestea Clarei, o profesoară care îngrijește casa și fetița unei familii din Germania, asemenea milioanelor de românce care îi întrețin pe ai lor muncind în străinătate. Când fiul ei, lăsat în grija bunicului, dispare de acasă într-o încercare copilărească de a ajunge la ea, Clara se întoarce în satul natal din România, unde trebuie să se confrunte cu eșecul ei ca mamă și să încerce să recâștige încrederea fiului ei.

Festivaluri și premii:

Filmul a fost apreciat cu distincții ca: premiul Publicului la Cottbus International Film Festival 2023 (Germania); selecție în competiția oficială la Kolkata International Film Festival 2023 (India); premiul „Bridging the Borders pentru cel mai bun film de ficțiune” de Cinema Without Borders la South East European Film Festival Los Angeles (SUA); selecție în competiția oficială Al Este International Film Festival (Peru și Columbia): Proiecții speciale la Ceau, Cinema!, Serile Filmului Românesc, Iasi, BIFF – Bucharest International Film Festival.
Clara prezintă o poveste, din păcate, mai degrabă universală în România”
Pe cinemagia.ro, un spectator a scris: ,,Clara este un film românesc cu mult suflet, care merită văzut de toată lumea pentru a înțelege atât drama copiilor ce ajung să se simtă abandonați, dar și drama părinților care fac imense sacrificii pentru a le trimite bani familiilor de acasă. Deși se simte drept o peliculă extrem de personală, Clara prezintă o poveste, din păcate, mai degrabă universală în România, iar cartonul de la finalul filmului accentuează aceasta: Șase milioane de români lucrează în străinătate. Mulți dintre copiii lor au rămas acasă.” (Mihneast pe cinemagia.ro)