Centrul Multimedia Transfrontalier al Diversității Culturale din Centrul Vechi a fost deschis publicului. Oamenii pot vizita instituția contactând Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Botoșani (CNIPT), aflat în aceeași zonă.   Reporterii Buzz au avut parte, miercuri, de o vizită la acest centrul muzeal, ocazie pentru ei să descopere comorile orașului. 

Complexul muzeal se află în Centrul Istoric al orașului, vizavi de Biserica Uspenia, iar ineditul lui constă în faptul că acesta este subteran,  realizat în beciurile care au existat. Zona este recunoscută și chiar unică în țară, fiind ridicată pe  o structură complexă de beciuri.  Acest centru este un loc care îmbină armonios istoria orașului cu modernismul dat de tehnologia actuală. Dotat cu tablete, videoproiectoare și ecrane interactive, acest loc îți spune povestea orașului fără să ai nevoie de un ghid. Pe pereții clădirii găsim panouri informative cu detalii despre comunitățile ce au viețuit de-a lungul timpului în județul nostru.

Șeful CNIPT Botoșani, Florentina Gheorghiță, ne-a spus despre acest centru nou deschis la Botoșani. ,,Prin acest muzeu s-a dorit punerea în evidență a unuia dintre beciurile descoperite prin proiectul transfrontalier și, bineînțeles, punerea în evidență a comunităților care au pus bazele, împreună cu românii, la prosperitatea și dezvoltarea orașului nostru.”

În muzeu există manechine în mărime naturală care poartă costume tradiționale reprezentând etniile județului Botoșani: armenească, rromă, ucraineană, evreiască.

Centrul Multimedia Transfrontalier al Diversității Culturale este parte din proiectul “Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, implementat în cadrul Programului Comun România-Ucraina 2014-2020, prin Instrumentul European de Vecinătate, în valoare de 938.560 euro. Proiectul este implementat de Primăria Municipiului Botoşani, în calitate de lider de parteneriat, alături de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, iar din Ucraina partenerii proiectului sunt Direcţia pentru Dezvoltare Economică, Ecologie şi Eficienţă Energetică din cadrul Primăriei Ivano Frankivsk şi Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Municipală şi Regională.

Centrul poate fi vizitat zilnic, între orele 09:00-17:00, pentru aceasta fiind necesară o programare la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică sau un apel telefonic la numărul de telefon 0231519519.