Circa 20 de adolescenți de la liceul „Dimitrie Negreanu” au avut parte, marți, în cadrul Zilelor Eminescu, de o întâlnire cu doi poeți invitați la manifestările organizate anul acesta de Memorialul Ipotești. 

Intitulată „Poeti în liceu”, activitatea a fost moderată de Dora Florinela Vătavu și i-a avut, ca invitați, pe poeta Sorina Rândașu, studentă la Facultatea de Litere din Iași, autoarea mai multor volume de poezii publicate și Șerban Axinte, originar din Iași, absolvent al Facultății de Litere (2002) și critic literar. În același timp au mai avut loc, astăzi, manifestări similare și la alte două licee din oraș, respectiv Colegiul Național „A.T. Laurian” și Colegiul Economic „Octav Onicescu”.  La Laurian au fost poeții Nichita Danilov și Adrian Alui Gheorghe, iar la Economic,  Ligia Keșișan și Claudiu Komartin.

Bibliografiile inhibă

După o prezentare a activității literare a celor doi pentru elevi, cei doi poeți au citit din propriile creații. Șerban Axinte a ținut să precizeze că bibliografiile lungi redactate de pe internet îl inhibă, simțind statuia care se ridică poetului ceea ce nu e cazul, după cum s-a exprimat acesta.

Tinerii au citit și ei, cu emoțiile firești momentului important desfășurat în fața lor,  atât din creațiile proprii, cât și din ale poeților invitați și nu numai, fiind aplaudați de fiecare dată. La activitate a participat și profesoara Mihaela Budeanu Mihalachi, în calitate de coordonator al elevilor. „La noi, la liceu, sunt mai mult băieți. Elevele care sunt aici, sunt de la Științele Naturii și au această pasiune pentru poezie. ”, a spus profesoara.

Polițistul poet, fost elev al liceului

La activitate a fost prezent și un fost elev al liceului, Romulus Ungureanu. Absolvent al școlii în ’84, poetul este angajat la Poliția Locală și a debutat în poezie la vârsta de 49 de ani.

Acum vreo șapte ani eram supărat, ca tot omul, pe politica din România și m-a luat valul, de ce să nu înjur, să mă manifest. Nu-mi dădea voie funcția, fiind încadrat la Poliția locală și atunci am zis de ce să nu arunc aceste gânduri în poezii. Le am scris pe un caiet, le notam în timpul patrulei. Am avut noroc că l-am întâlnit în Centrul Vechi pe dl. Istrati (Ion Istrati – directorul editurii Agata – n.r) care mi-a propus o carte.  Și atunci m-am dus la poeti, la Alecsandri, care a scris – Iarna-, de exemplu. M-am întrebat dacă eu nu pot să scriu ceva. Cel mai mai mult mi-a plăcut Eminescu, mă îngenuchea efectiv… Am scris și de toamnă, și de mamă, și de iarnă, și m-a  întrebat dl redactor de titlul cărții. Așa am ajuns să scriu  prima mea carte care  se numește – Alături de rimă. ”, a spus poetul – polișțist, care, în prezent, are 16 cărți și își promovează poeziile pe internet prin clipuri muzicale realizate cu ajutorul Inteligenței artificiale.

Activitatea s-a încheiat cu versurile poemului „Odă în metrul antic” recitate de tânăra poetă invitată. La rândul lui, Șerban Axinte a recitat din poezia lui preferată din literatura română. „Apar tot felul de prostii pe internet. De câțiva circulă o poveste cum că în halatul de bolnav al lui Eminescu s-a găsit poezia – Stele-n cer-. Dar poezia e scrisă cu zece ani înainte să moară.”

Sorina Rândașu a subliniat nevoia unor astfel de întâlniri și i-a încurajat pe tineri să scrie, să-și facă publice creațiile. „Cred că astfel de întâlniri îi pot ajuta pe tineri să iasă din bula lor de timiditate, să-și acorde mai multă încredere, să scrie, să citească. Citind și comparând ceea ce scriu ei cu ceea scriu alții, arătând creațiile, văzând că ceea ce scrie este validat de colegii de generație, de ceilalți scriitori pot să-și dea seama de valoarea literară a creațiilor pe care le fac.”, a spus Sorina Rândașu.

Mi-am scris și anumite versuri și încercam să-mi construiesc din nou o proprie poezie”

Șerban Axinte a caracterizat activitatea desfășurată la liceul „Dimitrie Negreanu”, drept una benefică.  „S-a văzut la această activitate un interes real, nedictat de anumite conjuncturi. Eu mi-aș fi dorit să am parte de întâlniri de genul acesta când eram elev, dar e drept că și eu am intrat în contact cu lumea literară în clasa a IX-a, dar nu prin școală”, a spus Șerban Axinte.

Una dintre elevele care a avut curaj să-și citească și câteva versuri proprii a spus că întâlnirea cu poeții a impresionat-o foarte mult.  „A fost o activitate care mă ajută, pentru că eu scriu poezii. Mi-au venit idei noi pe parcursul activității. Îmi notam pe telefon când poeții vorbeau, mi-am scris și anumite versuri și încercam să-mi construiesc din nou o proprie poezie”, a spus Oana, care a adăugat că scrie poezie de la 12 ani, considerându-se atunci când se lasă pradă versurilor propriul psiholog.