Regulamentul concursului „Cel mai frumos buletin Buzz de 14 ani”
- Context:
Concursul „Cel mai frumos buletin Buzz de 14 ani” este organizat în contextul aniversării în 2025, a celor 14 ani de când a fost înființată la Botoșani redacția Buzz și se adresează elevilor din județul Botoșani, cu vârste între 9 și 18 ani.
Redacția Buzz este una formată din copii și adolescenți în cadrul căreia se realizează lunar un ziar tipărit, emisiuni și reportaje pe canalul de Youtube: Televiziunea adolescenților și podcasturi pe diferite teme. Produsele realizate aparțin în totalitate copiilor și adolescenților care fac parte din această comunitate.
Acceptul participării și înscrierea la concurs presupune și acordul cu privire la acest regulament, dar și cu prelucrarea și respectarea datelor cu caracter personal. Proiectele care nu întrunesc condițiile concursului nu vor fi luate în considerare.
- Organizator:
Asociația Buzzmedia
- Parteneri:
PowerLine SRL
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani
Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani
- Scopul concursului:
Stimularea creativității elevilor din Botoșani și promovarea valorilor și obiectivelor susținute de redacția Buzz în dorința de a marca cei 14 ani de activitate.
- Informații generale despre concurs:
Participarea la concurs se poate face individual sau în grup, cu precizarea că în cazul în care lucrarea câștigătoare este realizată de un grup înscris în concurs, decizia de folosire a premiului pus la dispoziție de SC Powerline SRL – un laptop – va aparține grupului în totalitate.
Se poate trimite o lucrare care va reprezenta o școală sau un individ. Un participant (grup sau individual) va putea trimite o singură lucrare.
Participanții vor realiza macheta unui buletin / carte de identitate Buzz (14 ani), aceasta putând fi creată în tehnici artistice diferite: pictură, grafică, sculptură, artcraft / handmade, mozaic, colaj etc. Acestea nu vor realizate digital sau cu ajutorul Inteligenței Artificale.
Lucrarea va fi predată la sediul redacției din str. Săvenilor nr 2-8 Botoșani, respectând termenul de predare, cu mențiunea pentru concursul „Cel mai frumos buletin Buzz de 14 ani”.
Lucrarea realizată nu va fi prezentată în format digital, sunt acceptate doar machetele fizice.
O machetă / un desen / o pictură nu va depăși dimensiunea unei coli A3.
Membrii redacției Buzz nu pot participa la concurs, ei vor face parte din comisia de jurizare a lucrărilor înscrise.
Recomandăm, ca surse de inspirație, pentru realizarea lucrărilor consultarea siteului telebuzz.ro, Televiziunea adolescenților – Youtube, ziarul Buzz care se găsește în fiecare lună la următoarele locații: magazinul Junior, club Mischa Kids și librăria Alexandria din mall, farmacia Defarm, precum și difierite cafenele din oraș și paginile de Facebook: Buzz micii reporteri, Tabara de jurnalism Ai noștri tineri, Concursul de jurnalism Botoșani, Orașul Meu Drag sau Instagram: _buzz_pentru_viitor.
- Termen de predare:
Concursul este deschis pentru participare până pe data de 25.02.2025. În cazul în care se consideră necesar ca urmare a numărului prea mare de lucrări înscrise, se va organiza o jurizare pentru selectarea celor mai interesante lucrări. Acestea vor trece în etapa a doua în cadrul căreia va fi organizată o expoziție aniversară, ocazie cu care va fi ales și câștigătorul final. O dată cu depunerea lucrării se vor expedia / aduce și documentele necesare înscrierii. Alte detalii se pot obține la telefon 0722.246257.
- Modalitate de participare:
Cererea de înscriere trebuie să cuprindă următoarele:
- macheta realizată
- formularul de cerere de înscriere completat
- Evaluare și câștigători:
Lucrările depuse și admise în concurs vor constitui obiectul unei expoziții organizate într-un cadru festiv, cu ocazia celor 14 ani de Buzz. În cazul în care se vor înregistra prea multe lucrări, organzitorul poate decide o evaluare preeliminară, astfel încât expoziția amintită să cuprindă doar machete care să corespundă temei concursului: realizarea unui buletin / carte de identitate de 14 ani pentru Buzz.
Premiul cel mare va fi acordat unui câștigător în urma unei evaluări finale realizate de o comisie din care vor face parte reporterii Buzz cu înclinații artistice, atât din vechea cât și din actuala generație, dar și alte persoane dedicate și apropiate spiritului Buzz. Organizatorul poate decide acordarea și altor premii speciale în funcție de sponsorii pe care îi va avea la dispoziție.
Autorii desenelor câștigătoare vor fi contactaţi după încheierea jurizării, prin e-mail sau telefon (din acest motiv vă rugăm să verificaţi dacă adresa de e-mail şi numărul de telefon transmise de dumneavoastră sunt corecte).