Dintotdeauna, mai ales tinerii și-au ales ca mod de exprimare scrisul, fie că au făcut-o în jurnalele proprii de acasă, fie că au avut curajul să-și publice creațiile. Totuși, rămâne pentru fiecare dintre ei întrebarea: cum știu că ceea ce scriu are valoare literară? 

Scriitorul Dan Sociu a spus că e nevoie de puțin tupeu și un soi de narcisism pentru a dovedi că ceea ce exprimi reprezintă o bucurie literară. „Nu cred în artiști, scriitori  foarte nesiguri. Poți fi nesigur pe ceva într-o perioadă, dar nu fundamental. Nu e ca și cum există un standard, care îți validează propriile producții, ca la fabrică. Pur și simplu, tu impui jocul tău, astfel încât el să fie luat în seamă. Arta vine întâi, dar ea e un joc complex și nu e ca la sport, să știi care e primul, al doilea, al treilea. Uneori merge și strategia divei: fragil, pe care o culege cineva, te dai ca o vulpe rănită. Dar și dacă ai prea mult tupeu, dacă forțezi prea tare s-ar putea să enervezi, pentru că, dacă arăți că vrei prea mult, lumea s-ar putea să nu-ți dea doar pentru a simți putere.”

Dan Sociu este de loc din Botoșani și a publicat 16 cărți și a tradus 30. A colaborat la scenariul filmului britanic ,,Universe 25”, regizat de Richard Melkonian, în care a și jucat (în curs de apariție).

Scriitorul Liviu Papadima consideră implicarea tinerilor în cenacluri sau grupări literare foarte potrivită. „Are o importanță enormă atmosfera care se creează în interacțiunile dintre tineri, cât e de deschisă și prietenoasă, cât de bazată pe reciprocitate este. Tinerii nu sunt doar empatici, ci și agresivi, vor să-și impună punctul de vedere, uneori într-un mod contondent. Dar, în aceste cenacluri, se nasc și multe frății spirituale.”

Liviu Papadima este critic, eseist, istoric și teoretician literar român contemporan, dar și profesor universitar și prorector al Facultății de Litere, Universitatea București.

Scriitorul Vlad Alui Gheorghe spune despre importanța platforformelor literare cărora tinerii trebuie să dea curs. „Sunt foarte multe platforme online pe care tinerii le pot accesa. Acolo vor găsi o grămadă de oameni binevoitori. Mă refer la Noise Poetry, una dintre platformele foarte incluzive unde tinerii pot trimite poezii. Îi pot căuta pe scriitori pe Facebook, pe Instagram.”

Vlad Alui Gheorghe a publicat sub pseudonimul Vlad A. Gheorghiu volumele de poezie ,,Fratele mut. la nord apa e curată” (2013) și ,,Disco 2000” (2016). Din 2017 cântă în formația Adam’s Nest.

„Cititul e singura variantă, singura soluție…”

Scriitoarea Ioana Pârvulescu este o eseistă, publicistă, critic literar român și profesor la Universitatea din București și spune că tinerii au nevoie nu doar de
curaj pentru a-și face cunoscute creațiile.

„Numai timpul îl poate face pe tânăr să înțeleagă dacă ce scrie e bun sau nu e bun. Pe loc nu-ți dai seama și nu e vorba doar de tineri. Orice scriitor știe că în momentul în care scrie i se pare bun sau prost. Abia după ce iei distanță, îți dai seama dacă e bine. Timpul e cel mai bun judecător și te ajută.”

Sorina Rîndașu este poetă și, în prezent, studiază la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ea susține importanța cititului în procesul de creație. „E foarte important ca tinerii să citească și să compare mereu ceea ce scriu. Dacă este validat de colegii de generație, de ceilalți scriitori, atunci are un prim semn că e bine, dar cititul este singura variantă, singura soluție”, a declarat Sorina Rîndașu.