Croșetatul este o formă de artă pe care mulți tineri din ziua de azi o abordează. Folosind doar o croșetă și ață de diferite grosimi cei ce descoperă această îndeletnicire își pot exprima gândurile și emoțiile.

Eglantine Piloș are 12 ani și s-a apucat de croșetat acum șase luni. Deși este la început, cunoaște deja câteva secrete ale acestui meștesug. A învățat arta croșetatului din tutorialele de pe internet. Majoritatea  lucrărilor sunt realizate cu scopul de a fi oferite cadou. Egla, cum ii spun prietenii, își achiziționează o mare parte din materialele folosite de pe site-ul ,,gabrielapasiuneacrosetatului.ro”, dar și din magazine specializate din  oraș.

,,Mie îmi place să croșetez, deoarece cred că această activitate mă calmează. Pentru cei care croșetează, ghemurile devin un lucru foarte special, de care îți este greu să te desparți.Mă bucur că pot croșeta. Aș putea face chiar și bani de pe urma unei activități pe care iubesc să o fac.” a declarat Eglantine Piloș.

 

croșetat