În perioada 23-25 aprilie, are loc la Botoșani, Târgul Meșterilor Populari. Artiști din majoritatea zonelor etnografice ale țării sunt prezenți la Botoșani, oferindu-le botoșănenilor prilejul de a le admira produsele meșteșugărești. În premieră, la Botoșani, a fost anul acesta și cercetătorul etnolog, Dr Doina Ișfănoni.

Aceasta a susținut la restaurantul Maria prelegerea intitulată „Rolul creației populare contemporane în promovarea identității culturale românești”

Botoșănenii au posibilitatea de a cumpăra produse traditionale din Botoșani, Iași, Suceava, Maramureș, Horezu ș.a.m.d.

Oale din lut, linguri de lemn, icoane pe sticlă sau pe lemn, tot felul de obiecte din lemn lucrate cu migală, opinci, păpusi ce reprezintă muncile țăranilor de azi și de altădată, turtă dulce, covoare țărănești, ii, ouă încondeiate și câte și mai câte pot fi admirate la târgul care a avut deschiderea chiar pe 23 aprilie, de ziua orașului, ziua Sfântului Gheorghe.

Sfântul Gheorghe este patronul spiritul al orașului nostru.

Potrivit referentului etnolog al Centrului de Creație Botoșani, Daliana Bejan, anul acesta sunt 68 de artiști populari.

 ,,Ediția de anul acesta se remarcă prin prezența unor meșteri noi care n-au mai venit niciodată la târgul de la Botoșani, dar și prin prezența doamnei cercetător Doina Ișfănoni.”, a spus Daliana Bejan.

Meșterul Valentina Acsandrei din Iași a expus spre vânzare  linguri de lemn pictate, tablouri și icoane pictate.

,,Eu pictez de când aveam zece ani și îmi iau inspirația din natură și din locul în care am copilărit. Îmi făceam vacanțele la bunici. De acolo am cele mai multe amintiri pe care acum le transpun pe linguri în culoare.”

Tot ea ne-a spus că simbolurile înseamnă foarte mult în etnografie. Folosirea lor cu sens deosebește o lucrare populară de un kitsch.

În lumea tradițiilor populare se lucrează foarte mult cu simboluri. Spre exemplu, copacul, pe care mulți îl numim pomul vieții, îl putem vedea ilustrat pe ceramică, pe linguri. Mai apar flori, boboci, chiar o vază în care florile sunt puse. Simbolurile populare sunt universale, noi doar le personalizăm ca ele să se potrivească culturii noastre românești.”

În cadrul Asociației Art – Meșteșugurile Prutului a doamnei Valentina Acasandrei, exista chiar și  o tabără de creație pentru copii. Aceasta se desfășoară și are că scop pregătirea viitorilor meșteri populari.

Geta Silion a venit cu păpușile care sunt create, astfel încât fiecare să reprezinte muncile țăranului dintotdeauna.

,,Păpușile sunt făcute din lut, materiale textile, sârmă și lemn. Fac aceste păpuși încă din anul 2012. Am ieșit la pensie, dar am ce face. ”, a declarat Georgeta Simion,

Mai multe imagini și interviuri cu meșterii prezenți la Jurnalul copiilor din luna mai.