Ce am învățat de la o floare?
În vacanța de Paște, împreună cu mama, am stabilit să mergem în pădure.
Când am intrat, aerul era plin de viață si speranță, iar locul era unul plin de mister.
Soarele strălucea domol printre ramuri în timp ce floricelele erau colorate, ca un curcubeu.
Și eu, și mama ne-am gândit să culegem niște flori pentru bunica. Am avut chiar și un mic dialog cu o floare din pădure care m-a pus pe gânduri.
– Bună!
– Bună!
– Ai putea să-mi zici cum te cheamă?
– Desigur. Mă cheamă Cappucina.
– Pe tine cum te cheamă?
– Pe mine Maria.
– Cum ți se pare să fii o floare? Nu e prea puțin?
– Este foarte frumos să fii floare și sunt bucuroasă pentru lumea care vine să mă miroase și să se bucure de culorile mele, dar mă enervează ceva.
– Ce te enervează? întreb eu îngrijorată.
– Mă supără faptul că oamenii mă rup și nu mă lasă la casa mea.
M-a impresionat răspunsul lui Cappucina și am ales până la urmă să nu mai rupem flori pentru bunica.
Mama a venit cu o idee foarte tare: să-i ducem bunicii apă de izvor. Aveam chiar și o sticlă pe care am umplut-o imediat. Izvorul era lângă Cappucina.
A fost o experiență foarte frumoasă să merg cu mama și să am acest dialog cu o floare. O floare de la care am învățat o lecție de viață.