Campioana olimpică și mondială, Andreea Răducan, prezentă, recent, la Botoșani, a acordat, în exclusivitate, redacției Buzz un interviu. Prezența ei la Botoșani s-a datorat unei invitații din partea Uniunii Armenilor din Romînia, filiala Botoșani, pentru un eveniment la care au participat tineri botoșăneni. Scopul întâlniri a fost acela de a oferi motivație, modele și determinare tinerei generații.  

Reporter: Sunteți la Botoșani pentru o întâlnire cu tinerii de aici, faceți des asta și mai ales, de ce o faceți?

Andreea Răducan: Sunt foarte bucuroasă să fiu la Botoșani și, îți spun sincer, nu știu dacă atunci când eram copilă am ajuns, dar, acum, de când sunt adult, nu-mi aduc aminte să fi avut vizite prea dese aici în Botoșani, așa că e de foarte bun augur, cu atât mai mult că am posibilitatea să mă întâlnesc cu tineri, să împărtășesc ceea ce înseamnă experiența unui sportiv de înaltă performanță și, sigur, curiozități pe care tinerii le pot avea despre ceea ce înseamnă să fii cel mai bun din lume pe domeniul în care tu activezi. Cred că tu m-ai întrebat care este scopul vizitei mele aici. Este acela de a încerca să transmiți încredere celor mai tineri care se află la un început de drum. Le spun atât:  să nu le fie teamă de provocările care vin, pentru că este important să le îmbrățișăm, deoarece ele ajută să ne cunoaștem mai bine, să fim mai buni, să ne dezvoltăm și să evoluăm în ceea ce înseamnă drumul nostru în viață. Întâlnirea cu tinerii în diferite orașe, poate mai des în București, pentru că acolo locuiesc, se întâmplă constant sau cel puțin atunci când sunt invitată, când oamenii au plăcere să ne asculte pe noi sportivii. O fac cu mult drag, iar asta este cel mai important.

Rep:  Sunteți invitat ca model pentru tineri, cum ar trebui să fie un astfel de om?

A.R: Trebuie să fii o persoană credibilă, onestă, un om integru, să ai niște valori și principii cu care trăiești și pe care ești dispus să le oferi și celorlalți, de la lucruri mărunte, ce țin de educație, de bun simț, de generozitate, câteva aspecte care, pe mine, cumva, m-au ajutat să caut în jurul meu oameni care au aceste calități și cu care să pot să construiesc. Eu  asta consider că trebuie să împărtășesc celorlalți.

Rep: Gimnastica românească a înregistrat cu litere de aur numele dvs momentul Sydney, ce înseamnă pentru dvs acel moment azi? Cum îl priviți?

A.R:   Momentul de la Sidney s-a întâmplat, acum 25 de ani, la Jocurile Olimpice din anii 2000. A fost un moment absolut fantastic din toate punctele de vedere pentru mine ca sportiv, pentru că am visat să ajung la Jocurile Olimpice și era visul meu, când eram sportivă. Este cea mai importantă competiție sportivă pentru care fiecare sportiv se luptă. Este dificil să te califici și să obții medalii acolo, cu atât mai mult cu cât această competiție se întâmplă o dată la patru ani și atunci trebuie să nu ratezi șansa de a da tot ceea ce ai tu mai bun. Nu există un eveniment mai frumos, din câte cunosc eu la care toate personalitățile importante, vorbind de regi, regine, prințese, președinți ai statelor care își au delegațiile acolo și care participă să își susțină sportivii și întreaga delegație. Mi-am dorit să valorific, împreună cu echipa României,  la maximum prezența mea acolo. A fost un moment care a marcat viața mea, cariera mea. Pe lângă medalia de aur obținută cu echipa României acolo, am avut șansa să trăim un moment unic, acela în care trei sportive din România au umplut tot podiumul la Individual compus, am câștigat medalia de aur, pe locul doi a fost Simona Amânar, iar pe locul trei Maria Olaru.

„Nu am avut capacitatea să apreciez susținerea oamenilor pentru că eram prea răvășită…”

A  fost un moment care a scris istorie realmente și de care ne aducem aminte cu plăcere, urmat, sigur, de un moment extrem de neplăcut și dureros pentru noi toți, dar mai ales pentru mine că am fost subiectul principal acolo, când după trei zile de la acest mare succes pe care noi l-am avut, Agenția Mondială Antidoping și Comitetul Internațional a considerat că din cauza unui medicament pentru răceală și gripă trebuie să dau medalia înapoi, medicamentul fiind luat chiar înaintea copetiției, neavând posibilitatea să beau lichid pentru ca medicamentul să poată să se dizolve. Au considerat că a fost mai mare concentrația, eu cântărind la momentul respectiv 37 de kg și nu au ținut cont de niciun fel de calcul. Într-un detaliu simplu, faptul că un medicament se dizolvă altfel în corpul unei persoane de 50 sau 60 de kg și altfel în corpul unui sportiv de 37 de kg, atât cât cântăream eu la momentul respectiv… A fost extrem de nedrept, oamenii de pe întreg mapamodul s-au revoltat la momentul respectiv, iar susținerea de care am avut parte a fost una fantastică, chiar dacă la momentul acela, nu am avut capacitatea să apreciez această susținere, pentru că eram răvășită de tot ceea ce se întâmpla acolo și nu găseam nici un sens și nici o explicație de ce trebuie să trec eu prin așa ceva, pentru că tot ce am făcut, a fost cinstit, corect și meritam să obțin această medalie. Cumva, însă, subconșitentul nostru lucrează și toată susșinerea aceasta m-a ajutat ca eu să mă întorc acasă și să revin în sala de antrenament, să îmi continui pregătirea. În anul 2001, la Gent, în Belgia, să revin în fortă și să câștig trei medalii de aur și două medalii de bronz și să mulțumesc oamenilor pentru că au avut încredere în mine, pentru că m-au susținut într-un moment complicat al carierei mele.

„E nevoie de studiu acasă și să nu te compari cu alții…”

Rep: Cum simțiți dvs celebritatea? E o povară sau dimpotrivă?

A.R: Ca sportiv de performanță pentru acel moment în care am devenit celebră sau cunoscută în întreaga lume, am muncit enorm de mult, cu multe sacrificii, iar atunci am simțit că locul unde sunt îl merit. Nu a fost ceva ce a venit peste noapte, ca să fiu luată pe nepregătite, mi-am dorit să fiu cea mai bună din lume și cumva am avut și înțelepciunea necesară ca să conștientizez acest succes impresionant pe care noi l-am avut ca sportive. Asta aduce după sine și această notoritate, în ideea în care am devenuit un exemplu pozitiv pentru ceilalți tineri, pentru generația ta, pentru tineri și așa mai departe, așa încât e un exemplu și un detaliu extrem de important pe care oaemnii, persoanee care devin publice, cunoscute să fie conștiente, că atitudinea lor este urmărită, văzută și comentată de toți ceilalți. Ne asumăm acest rol, făcând lucruri frumoase. Un exemplu pentru ceilalți înseamnă să faci lucruri care să-i ajute pe ceilalți în diferite momente în viața lor, să-i inspiri cumva, să-i motivezi să facă ceva, iar dorința mea, mai ales pentru cei tineri, este ca ei să înțeleagă că trebuie să aibă încredere în visul lor, să facă cu plăcere acolo unde simt că au ei talent și pot performa cel mai bine, să nu se dea bătuți. Să aibă curaj, să viseze și să fie conștienți că fără muncă și fără efort e destul de greu. Poate că la școala învățăm, ne facem lucrurile, așa cum sunt cerute, dar întotdeauna e nevoie și de studiu acasă, dacă vrei să fii peste și mai bun și nu neapărat de a face o comparație cu ceilalți. Tu pentru tine să-ți evaluezi activitatea și să știi că ai facut lucruri mai bune decât ieri sau mai bune decât o săptămână în urmă. Luna viitoare trebuie să particip la un concurs, la orice materie și îți dai silința să fii din ce în ce mai bun, ori cred că asta înseamnă și o perseverență, o responsabilitate care oricând în viață te ajută.

Rep: Cum vi se pare că se câștigă azi notorietatea?

A.R: Oh, lucrurile s-au schimbat enorm. În primul rând, în vremea noastră nu existau aceste rețele sociale și conexiunea cu oamenii și dorința de a împărtăși tot ce facem. Pe undeva, din punctul meu de vedere, a fost foarte bine înainte, pentru că ne-a ținut foarte conectați la ceea ce aveam de făcut în sala de antrenament și în competiții și nu atenți la comentariile de pe internet sau de pe paginile de socializare, dar cred că un sportiv responsabil, astăzi, un campion știe că poate să-și dedice 10 minute, un sfert de oră, pentru a-și verifica mesajele în fiecare zi și să se concentreze la activitatea pe care o are de făcut. Nu întotdeauna mesajele care vin către noi sunt unele încurajatoare, poate că nu întotdeauna sunt cele mai frumoase și dacă nu ești suficient de echilibrat și stăpân pe tine, uneori poți fi influențat, mai ales la vârsta de 13, 14 ani. Este important să rămânem conectați la ceea ce ne-am propus să facem, având timp după ce încheiem activitatea competițională să răspundem sau să devenim mai conectați cu oamenii care ne susțin.

„Sunt recunoscătoare că am posibilitatea de a-mi alege ceea ce doresc să fac…”

Rep: Ce face Andreea Răducan azi? Ce o împlinește astăzi profesional?

A.R: În primul rând,  îmi place să dedic timp copiilor mei, Amiria și lui Andrei, o fetiță de șapte ani și un băiețel de cinci ani, și atunci când ei vin de la școală și de la grădiniță, în jurul orei trei, îmi doresc să petrec timp cu ei, fie că ne ducem să facem sport, fie că pictăm, fie că ne uităm la un film, fie orice activitate pe care vrem să o face împreună. Lucrez la Fundația Olimpică Română, acolo este serviciul meu. Lucrez acolo din anul 2006, făcând proiecte pentru sport, promovând tinerii sportivi, făcându-le povestea auzită prin diverse emisiuni pe care le-am moderat, oferind burse de performanță celor care sunt la început de drum, care au talent, învață bine și au nevoie de susținere financiară, așa încât îmi dedic timpul, promovând valorile frumoase ale sportului, făcând sport cu cei tineri, povestind cu voi, așa cum se întâmplă și astăzi și îmi face o mare plăcere. Tot ce fac e cu plăcere, asta e concluzia și sunt recunoscătoare că am posibilitatea de a-mi alege ceea ce doresc să fac, astfel încât să mă simt împlinită și fericită.