Deschidem agenda zilei de 16 martie cu două mesaje importante cărora ar trebui să le acordăm o atenție deosebită.
Ziua în care tot ce faci este bine. Un mesaj care ne încurajează să fim noi înșine, să facem ce simțim, să încercăm să nu ne mai lăsăm influențați de alții sau de lucrurile negative din jurul nostru.
O zi în care tot ce facem este bine ne ajută să lucrăm la adevărata noastră persoană. Ne ajută să facem lucruri în primul rând pentru noi (pentru că ne simțim bine dacă ce facem este bine), dar și pentru alții (pentru că, de multe ori, suntem împreună cu alții și ne ajutăm unii pe alții).
La nivel internaţional, pe 16 martie, se sărbătoreşte ziua fără selfie-uri, #NoSelfiesDay. În era pozelor și a selfie-urilor în cascadă, iată că a apărut și o zi care ne mobilizează să punem un pic deoparte camera. Statisticile arată că, în medie, o persoană din generația millennials vă face peste 25.000 de selfie-uri pe parcursul vieții!
Aceste date ridică întrebări legitime despre timpul, energia și atenția pe care le dedicăm auto-documentării în detrimentul trăirii și savurării experiențelor.
O ocazie pentru detoxificarea de la utilizarea smartphone-urilor şi a reţelelor sociale, dar şi pentru a analiza, de la distanţă, cât de nocive pot fi excesul de selfie-uri şi dorinţa de a împărtăşi o imagine „perfectă”, de multe ori falsă.
1521 – Navigatorul portughez Fernando Magellan, aflat în serviciul Spaniei, a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine. La 20 septembrie 1519, flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria. În timpul trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atât de bun încât nici o corabie din flota sa nu s-a rătăcit, deşi erau total diferite.
1635 – Domnul Munteniei Matei Basarab construieşte mănăstirea Arnota (azi judeţul Vâlcea, România), unde ulterior va fi înmormântat. Aici sunt valoroase picturi murale şi icoane realizate de Stroe din Târgovişte.
1750 – S-a născut Caroline Herschel, astronomă britanică de origine germană. La începutul carierei sale științifice l-a ajutat pe fratele ei Wilhelm Herschel cu cercetările și observațiile sale, s-a remarcat însă foarte devreme cu contribuții științifice proprii. Este descoperitoarea mai multor comete, îndeosebi cometa periodică 35P/Herschel-Rigollet, care îi poartă numele, iar la data de 7 noiembrie 1795, a redescoperit cometa Encke, la Slough, în Anglia.
1789 – S-a născut Georg Simon Ohm, fizician german. Încă de la începutul carierei sale didactice, ca profesor de liceu, Ohm a studiat pila voltaică inventată de contele italian Alessandro Volta. Folosind echipament creat de el însuși, fizicianul german a descoperit proporționalitatea dintre diferența de potențial, intensitatea curentului electric și rezistența electrică care a devenit cunoscută în lumea științifică începând cu 1826 și până azi ca legea conducției electrice, dar mai ales ca legea lui Ohm.
1821 – Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamația către bucureșteni”, prin care îi chema pe aceștia la lupta antiotomană.
1871 – În România, guvernul Lascăr Catargiu dizolvă Parlamentul, după ce a fost pus în minoritate în Camera Deputaţilor.
1897 – Este adoptată Legea pentru înfiinţarea Societăţii naţionale de agricultură din România.
1911 – S-a născut Josef Mengele, criminal de război nazist. Supranumit „Îngerul morții”, a fost un medic german care, în calitate de căpitan SS, a inițiat și condus odioasele „selecții” ale evreilor deportați din toată Europa pentru exterminarea (Endlösung der Judenfrage) lor de la Auschwitz-Birkenau. A efectuat experimente inumane pe deportați, mai ales pe cupluri de gemeni.
1923 – S-a născut Sergiu Cunescu, politician român și primul președinte al Partidului Social-Democrat din România, reînființat după revoluția din 1989.
1924 – S-a născut actorul Horia Șerbănescu, cunoscut publicului mai ales prin cuplul „Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu”, care a evoluat mulți ani pe scenele de teatru bucureștene, dar și în filme sau la televiziune.
1925 – A murit August von Wassermann, medic, bacteriolog german cunoscut pentru descoperirea, în 1906 a reacției ce-i poartă numele (reacției Wassermann – primul test serologic eficient pentru diagnosticarea sifilisulu).
1926 – Fizicianul american Robert Goddard Hutchings a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, în Auburn, Massachusetts; aceasta s-a ridicat la o înălțime de 12 m și a zburat pe o distanță de 56 m.
1935 – Adolf Hitler a anulat clauzele militare aferente Tratatului de la Versailles din 1919; concomitent a fost publicată Legea reintroducerii servicului militar obligatoriu și prima utilizare a termenului Wehrmacht pentru ansamblul forțelor militare germane.
1939 – Al doilea război mondial – Trupele germane au preluat puterea în Cehoslovacia. Statul cehoslovac a dispărut de pe harta politică a Europei pentru aproape șase ani. Au fost înființate statul-marionetă Protectoratul Boemiei și Moraviei, care era sub controlul total al Germaniei Naziste, și Republica Slovacia, stat satelit al Reichului, dar care nu a fost ocupat de trupele germane.
1945 – Orașul Würzburg din Germania este distrus în proporție de 90% de aviația britanică; s-au înregistrat 5.000 de morți în numai 20 de minute de bombardament.
1947 – A apărut, la București „Revista literara” condusă de Miron Radu Paraschivescu.
1957 – A murit marele sculptor român Constantin Brâncuși, cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române.
1965 – La București, a avut loc premiera filmului Pădurea spânzuraților, după romanul cu același nume al lui Liviu Rebreanu, film realizat în regia lui Liviu Ciulei și distins cu premiul pentru cea mai bună regie, la Festivalul de la Cannes (Franța).
1966 – Astronauții americani Neil Armstrong și David Scott aflați la bordul navetei Gemini 8, au reușit prima conectare a unei navete spațiale cu echipaj uman cu un alt obiect – o rachetă Agena.
1979 – Trupele chineze se retrag din Vietnam, luând sfârșit războiul chino-vietnamez.
1995 – Mississippi a ratificat formal Amendamentul al 13-lea, devenind ultimul stat din SUA care a aprobat abolirea sclaviei. Amendamentul al 13-lea a fost ratificat oficial în 1865.
1997 – Semnarea Acordului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adoptat la Conferința ONU de la Kyoto (Japonia), la 11 decembrie 1997.
2005 – Israelul a predat oficial orașul Ierihon către Autoritatea Palestiniană.
2011 – La cinci zile după cutremurul din Japonia, tripla catastrofă care a lovit Japonia: seism, tsunami şi accident nuclear, împăratul Akihito, a avut prima ieșire publică, într-un discurs televizat calificat drept „fără precedent”. Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului și a tsunami-ului și a cerut solidaritate.
2014 – Începe un referendum în Veneția privind independeța Veneției față de Italia.







