1 Mai este recunoscută drept  ziua internațională a muncii. Ea își are rădăcini din SUA și fiecare stat o serbează diferit: unele mai expresiv, în unele nu e mare importanță.

Această zi își are rădăcini în SUA, mai exact Chicago. În 1886, pe 1 mai, mai mulți membrii ai Federație Sindicatelor din Satele Unite și ale Canadei au ieșit în stradă, cerând introducerea unei rezoluții care stipula: „minim 8 ore de lucru constituie o zi legală de muncă.” În acea zi, aproximativ 90.000 de oameni, dintre care 40.000 în grevă au luat parte la protest.

Protestele au continuat în următoarele trei zile, numărul de oameni crescând considerabil. Pe 3 mai au intervenit autoritățile. Patru muncitori au fost uciși, dar au fost și foarte mulți răniți.

În seara aceiași zile, a avut loc o nouă demonstrație, unde a fost aruncată o bombă spre polițiști. Ulterior, șapte au murit și mai mulți au fost vătămați. Oamenii legii au atacat din nou, iar de data aceasta au avut loc mai multe decese și 200 de oameni au fost loviți.

Cu rândul, oamenii au făcut grevă, mai întâi în Chicago, apoi în toată America. Acest fapt a dus la scăderea normei de lucru, după cum a fost dorit. Doi ani  mai târziu, social-democrații care au luat parte la așa-zisa internațională, au stabilit la Paris, în semn de respect pentru cei care au îndurat în 1886 și au luat parte la protest, ca 1 mai să fie ziua internațională a muncii.

Finalului secolului XIX a fost un simbol al Americii. Mulți iubitori ai istoriei Americii se întreabă astăzi „Cum ar fi fost programul de lucru acum, dacă nu avea loc această manifestare?”.

1 mai în România

Sărbătoarea muncii a fost celebrată la noi în țară pentru prima dată în 1890, în timpul domniei lui Alexandru I. Cuza. Ziua a devenit sărbătoare națională în România în perioada comunistului, în timp ce erau organizate manifestații propagandistice pe marile bulevarde ale țării. Sovieticii au îmbrățișat sărbătoarea, considerând că se opune „fiziologiei capitaliste și au impuns-o în USSR și în blocul comunist din partea de Vest.

După căderea comunismului, românii au renunțat la manifestațiile propagandistice, preferând să sărbătorească această zi în aer liber, alături de familie și cei dragi. De 1 Mai, noi, românii,  mâncăm, în funcție de zonă, ori fasole cu cârnați, ori alte bunătăți, printre care și delicioșii mici cu bere. Micii se mănâncă pe această dată la noi, în Bulgaria, Serbia, Turcia și Grecia, având origini din secolul XIX din Balcani.

„De când mă știu eu, de 1 mai fac mici, că doar așa-i tradiția, cârnați de casă și ceafă de porc. Când eram mică acesta era un lux, chiar dacă toată lumea mânca. Pe atunci lumea era simplă și veselă cu ce avea în farfurie și totul era natural din gospodării, nu e ca acum: lumea se înghesuie să ia produse pline de chimicale cu tonele ca să zică că are, fără să se mai gândească la tradiție” ne-a spus spune doamna Viorica, în vârstă de 66 de ani.

Cum au apărut celebrii mici?

Potrivit Adevărul.ro, povestea micului românesc a început în urmă cu peste 100 de ani atunci când un bucătar iscusit din Capitală, Iordache Ionescu, le pregătea clienţilor săi mai multe preparate la grătar. Cârciumarul Ionescu, aşa cum era cunoscut printre clienţii localului, avea o reţetă excepţională de cârnaţi, renumită în tot oraşul, care a stat la baza micului din zilele noastre. Într-o zi nu ar mai fi pus umplutura pentru cârnați în mațe de porc și le-ar fi pus direct pe grătar, clienții adorând ideea.

În 1903, la moartea lui Iordache N. Ionescu, ziarul Adevărul aducea în atenția cititorilor săi moștenirea culinară și culturală a „inventatorului” mititeilor. „A murit Iordache din Covaci! Cu dânsul dispare mai mult decât un om și jumătate; dispare o întreagă epocă din viața veselă a Bucureștilor, viața de pe vremea când era belșug în țară, de pe când oamenii erau mai cheflii, mai amorezați și mai cu dor de trai: studiau mai puțin poate, dar trăiau mai mult și mai ales mai bine. Iordache din Covaci era stăpânul acelui olimp cu ambrozie și nectar, în care stomacul filosof inspira minții și inimii atâtea idei de geniu și atâtea sentimente frumoase. După o masă, un dejun, sau după un dejun prelungit până după masă sau viceversa, cel ce mâncase la Iordache era mulțumit și de sine și de lume și de viață, dar mai ales de Iordache! (…) În Covaci se opreau trăsuri boierești, în dreptul unei cârciumioare sărăcăciose: La Rogojină. Era „restaurantul” celebrului Iordache. Fiu de țăran din comuna Ciochina, jud. Ialomița, Iordache era ciracul lui unchi-său, Constantin Ionescu, cu care se întovărășise. Mititeii – „la renumiții mititei” – și patricienii inventați de ei au produs cât nu produc multe invenții grandioase în ziua de azi. Invenția se adresa stomacului, care e mai accesibil ca mintea și… mistuie mai bine ideile noi, care-l privesc! Azi țara întreagă a adoptat invenția: tot la Iordache au rămas adevărații mititei, «renumiți»!” – scrie Historia.ro.

Pe de altă parte, turcii susțin, la rândul lor, cum e cazul sarmalelor, că micii le-ar aparține de fapt lor. Potrivit Adevărul.ro, Moghazehi Mehrzad, unul dintre pasionaţii artei culinare, are o altă părere despre originea micului şi spune că ştie legenda lui Iordache, dar crede că micul nu este un produs tradiţional românesc, ci vine din Turcia de acum 300, 400 de ani. Bărbatul spune că potrivit legendei lui Iordache, micii ar avea o istorie prea scurtă. Moghazehi povesteşte că micul este de fapt un kebap, preparat cu ajutorul a numeroase condimente şi ierburi aromate. „Din reţeta originală de mici fac parte chimenul şi ienibaharul, condimente folosite foarte des de turci, fiind adaptată de fiecare zonă după gusturile şi obiceiurile culinare“ , precizează acesta.

1 mai rămâne o sărbătoare a muncii pe care cetățenii din țările vest -europene o celebrează printr-o zi de repaus. Românii aleg să meargă la mare, asociind ziua de 1 mai cu deschiderea sezonului pe litoral, la picnic, cu mici și bere, sau în familie, bucurându-se de o zi liniștită alături de cei dragi.