12 mai: ziua internațională a asistenților medicali, Ghermanul Viermilor, a fost fondată Universitatea din Cluj
Timpul trece atât de repede că iată ne apropiem de mijlocul lunii mai și imediat, de centrul anului pe care parcă mai ieri l-am început.
Pentru că citatele sunt motivationale pentru majoritatea dintre noi, iată unul creat aparte pentru luna mai, luna florilor.
„Când aprilie se dă deoparte pentru luna mai, ca diamantele, toate picăturile de ploaie sclipesc; violetele proaspete se deschid în fiecare zi: pentru o nouă pasăre în fiecare oră ascultăm.” – Lucy Larcom.
La 12 mai este marcată ziua internațională a asistenților medicali. Data aleasă reprezintă ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a deschis, în 1860, prima școală pentru asistentele medicale, în apropierea Spitalului „Saint Thomas” din Londra, realizând primul pas în pregătirea profesională și instituțională a asistentelor medicale, până atunci acestea fiind considerate persoane fără o pregătire profesională. Ca semn al recunoașterii meritelor sale, regina Victoria a decorat-o în 1904 cu Crucea Roșie Regală. În 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit. Ziua Internațională a Asistenților Medicali a fost sărbătorită prima dată la nivel mondial în 1665, dar abia din 1974 a fost stabilită data de 12 mai. Este un moment de recunoștință pentru dedicarea acestora, de la activitatea din sălile de operație până la îngrijirea la patul pacientului
Tot pe 12 mai este și o sărbătoare populară – Ghermanul Viermilor. Poate apăra animalele de viermi. Agricultorii considerau că în jurul acestei date ar începe sezonul ploilor de primăvară și, ca atare, Ghermanul era ținut ca un veritabil patron al grindinii. Sărbătoare băbească minoră, Ghermanul nu cunoaște decât puține practici deosebite. După introducerea stilului nou în 1924, mulți au uitat să mai țină această sărbătoare, unii bătrâni crezând că aceasta era cauza pierderilor mari în grâne și animale pe care le suferiseră uitucii. Ziua este patronată de o reprezentare mitică, răspunzătoare de sănătatea vitelor şi belşugul holdelor, care a preluat, în calendarul popular, numele Sfântului Gherman, patriarhul Constantinopolului.
113 – A fost inaugurată la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian”, monument care ilustrează episoade ale războiului purtat de romani împotriva dacilor și victoria împăratului Traian în acest război. Opera îi este atribuită arhitectului Apollodor din Damasc, cel care a construit și podul de la Porțile de Fier. Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco-romane, constituie un original act de naștere a poporului roman.
1364 – A fost fondată în urma cartei regale emise de regele Cazimir al III-lea al Poloniei, Universitatea din Cracovia, una din primele universitați din Europa Centrală.
1581 – A fost fondată Universitatea din Cluj. Universitatea a primit numele în onoarea a doi oameni de știință proeminenți din Transilvania, microbiologistul Victor Babeș și matematicianul maghiar János Bolyai. UBB este membru al consorțiului Universitaria, care reunește cele 5 universități de elită ale României.
1820 – S-a născut Florence Nightingale, infirmieră britanică, considerată o precursoare a serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a elaborat un sistem de conducere a statisticilor medicale. În cartea sa Notes on Nursing (Observații privind îngrijirea bolnavilor), ea a elaborat o ierarhie revoluționară pentru acele timpuri, privind igena, hrana, iluminatul încăperilor și îngrijirea sugarilor.
1848 – Revoluționarii moldoveni refugiați în Transilvania elaborează, la Brașov, programul-legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Este documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”.
1916 – S-a născut în Pașcani, jud. Iași, criticul și istoricul literar Constantin Ciopraga. Director al săptămânalului „Cronica”, încă de la înfiinţare (1965), a făcut din această revistă una dintre cele mai apreciate publicaţii culturale naţionale. Şi-a dedicat activitatea îndeosebit literaturii române, între lucrările sale detaşându-se monografiile consacrate unor mari scriitori: „Calistrat Hogaş. Studiu monografic”; „George Topârceanu. Studiu monografic”; „Mihail Sadoveanu. Sinteză critică”; „Hortesia Papadat-Bengescu. Studiu monografic”. A îngrijit numeroase ediţii: „Calistrat Hogaş, Opere”; „Mihai Codreanu, Scrieri”; „Garabet Ibrăileanu, Opere”.
1921 – La București s-au desfășurat lucrările Congresului General al Partidului Socialist din România care au votat transformarea partidului și afilierea acestuia la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern), cu sediul la Mosova în U.R.S.S. Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.
1926 – Zbor deasupra Polului Nord. Dirijabilul italian Norge a devenit prima aeronavă care a zburat deasupra Polului Nord. Ideea unei expediții polare cu balonul a fost a unui explorator norvegian. Un american a finanțat mare parte din călătorie. Așa că, atunci când dirijabilul a ajuns deasupra Polului, de la bord au fost aruncate steagurile SUA, Italiei și Norvegiei.
1933 – A decedat Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român. Pseudonimul literar Jean Bart l-a împrumutat de la un faimos corsar flămând din secolul al XVII-lea. Este un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină – acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui – iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc.
1938 – S-a născut taragotistul Dumitru Fărcaș. A absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Secția oboi, în anul 1967. A fost prim-solist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare, apoi dirijor și interpret al Ansamblului „Mărțișorul” al Casei de Cultură al Studenților din Cluj-Napoca. În cariera sa artistică, Dumitru Fărcaș a realizat culegeri de folclor, aranjamente muzicale, spectacole de radio și televiziune, generice și fonduri muzicale.
1941 – Inginerul german Konrad Zuse a prezentat calculatorul Z3, primul calculator electromecanic programabil.
1943 – A fost terminată construirea clădirii Pentagonului.
1972 – Rolling Stones au lansat Exile On Main Street, o lucrare care, deși inițial a primit recenzii mixte, a fost reevaluată în deceniile următoare și este considerată în mod constant drept cel mai bun album al trupei și unul dintre cele mai influente albume din istoria rock-ului
1994 – A decedat chimistul Roy J. Plunkett. A descoperit accidental în 1938 teflonul, un material anticoroziv și care impiedică aderența, extrem de folosit în prezent în confecționarea unor obiecte cu destinația de vase de bucătărie.
2017 – Atac informatic. 400 de mii de calculatoare din toată lumea sunt infectate de un virus care a blocat accesul la toate datele. Deblocarea se făcea prin plata unei recompense. WannaCry, așa cum a fost numit virusul, a fost creația unor hackeri din Coreea de Nord. Plata pentru deblocarea calculatoarelor infectate trebuia făcută doar în bitcoin. Au fost afectate spitale, bănci, fabrici de mașini și companii de telefonie. Pagubele au fost de ordinul sute de milioanelor, chiar miliardelor de dolari.
2021 – A decedat Ileana Vulpescu. A absolvit Facultatea de Filologie în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor „Dicționarul limbii române” și „Dicționarul Explicativ al Limbii române”.







