De-a lungul istoriei, copilăria, a fost văzută și trăită diferit, de la epocă la epocă, de la generație la generație și de la țară la țară. Au existat mereu deosebiri între joaca copiilor din familii cu posibilități materiale reduse și cei ce provin din familii înstărite sau de boieri, cum era pe timpuri.

Înainte de a trece mai departe, semnalez noua piesă a clasei de muzică a Academiei de Muzica „Modus Vivendi”, coordonată de botoșăneanca Ana Maria Bucșă.

O melodie nouă în tema articolului. Muzica și versurile sunt semnate de Shift, o altă colaborare a acestei grupări muzicale cu un artist cunoscut. Melodia pune pe gânduri și reflectă tocmai diferențele de generații în ceea ce privește copilăria.

Revin la articol. În România, joaca celor mici a fost diferită de la un deceniu la altul.

Înainte, dar chiar și după Războaiele Mondiale, copiii mureau de foarte mici, având o copilărie chinuită. Din cauză că medicina nu era prea avansată și  nu se găsea un doctor la fiecare colț de stradă, copiii mureau de la vârste fragede din cauza bolilor grave. Din fericire, medicina modernă a șters această problemă într-o măsură destul de mare.

Mulți copii ai vremurilor din trecut, anii celor două războaie mondiale și poate puțin după, nu aveau parte de jucării. Cei mai mulți își inventau propriile jocuri cu obiecte din jurul lor. Această joacă le stimula mult creativitatea și imaginația, dar era destul de scurtă, deoarece de mici ei ajutau la treburile din gospodării și la cele casnice.

Un exemplu bun a fost străbunica mea. Ea îmi spunea că pe vremea ei nu se făceau 12 clase ca acum ori facultăți. Se făceau doar patru clase, iar părinții îi puneau pe copii la treabă. Aveau grijă de florile și plantele din gradină, îngrijeau păsările din curte sau celelalte animale.

Încă din adolescență și adolescență mică, ceea noi o numim acum pubertate, fetele își făceau  zestre pentru atunci când se vor mărita. Făceau  scoarțe sau lirice, haine, pături și câte și mai câte pentru a fi prezentate familiei viitorului cavaler. Astfel, arăta că este o femeie harnică și vrednică.

Și din cartea „Amintiri din copilărie” scrisă de marele autor Ion Creangă aflăm că înainte, nu mulți copii aveau acces la educație.

Copiii de toate vârstele dintr-un sat se adunau într-o singură clasă ori în biserica satului unde erau învățați de dascăl sau de preot. Ei nu aveau manuale cu imagini. Ei citeau dintr-un ceaslov (o carte bisericească, precum Biblia, unde se găseau anumite rugăciuni) moștenit de generații.

Ajungem în secolul XX

După Primul Război Mondial, România a fost de partea comunismului ce a provenit din Uniunea Sovietică. În aceea perioadă, copiii aveau mai mult drept la școală, doar că pentru patru clase.

Abia după aproximativ două decenii după al doilea Război Mondial, lucrurile s-au schimbat radical. Elevii au început să facă 12 clase, facultate și, treptat, doctorat.

Cu timpul, odată cu apariția televizorului, a telefonului și a atâtor facilități de comunicare copiii au diversificat modul lor de a fi.

Am ajuns la perioada celor mai multe schimbări. De exemplu, dacă în anii ’80 doar cei bogați își luau jucării ce acum sunt uitate, precum clovnul ce iese din cutie, în anii 2000, cam oricine și le permitea.

Pe lângă jocurile clasice sau de societate, au apărut și altele, precum cunoscutul joc „Nu te supăra frate” sau „Monopoly”.

Mie, când eram mică, îmi plăcea să mă joc cu unicorni din plastic sau cu păpușile Barbie. În aceeași perioadă, acum 8 ani, erau la modă și păpușile LOL sau slime-ul.

„Acum nu mă prea joc…”

Pentru a vedea despre diferite perioade ale  copilăriei, am stat de vorbă cu colega mea de clasă, cu fratele ei mai mic, dar și cu mama ei.

„Când eram mică mă jucam foarte des cu plușurile mele, inventam jocuri și un simplu ursuleț devenea un prinț cu puteri magice. Acum nu prea mă mai joc. Din când în când mă joc cu păpușa Labubu a fratelui meu” a spus colega mea.

„Mă joc în mare parte cu noua jucărie dumpling, fiindcă mi se pare interesantă și mă relaxează. Rareori mai pun mâna pe o mașinuță veche de-a mea.”, a zis fratele ei.

„Ne inventam noi jocuri, ieșeam cu copiii afară, iar când nu era vreme ne jucam în casă.  Bunicul stătea pe prispa mare și jucam lanț, șah, table și altele. Mă mai jucam cu o păpușă, câteva plușuri… Dacă ar fi să zic un joc ce mi-a definit copilăria ar fi Lapte gros.”, spune mama sa.

„Stateam afară de dimineață până seara.”

Ioana Matfeev, cea care conduce redacția Buzz mi-a spus și ea cum arătau jocurile și jucăriile în copilăria ei. „De când mă știu am adorat păpușile, chiar și azi le ador. Am avut bebeluși, păpuși Barbie. Astea erau jucăriile mele preferate cu care mă jucam de dimienață până seara. Noi inventam mult pentru că Barbie abia apăruse când eram eu mică și era destul de scumpă, casa Barbie, la fel. Și atunci ne uitam la reclame cum arată și ne luam păpuși Barbie fake și ne făceam casa lor cu ce aveam noi în casă. Eu pentru casa lui Barbie a mea am renunțat la un raft de jos din Bibliotecă și am amenajat-o acolo așa cum mi-am dorit să arate. Afară, jucam toate jocurile posibile și chiar aveam multe. Stăteam de dimineață până seară afară și n-avem telefon mobil. Preferatul meu între jocuri era -Țară, țară, vrem ostași- sau Sfoara.”

Copilăria se schimbă pe parcursul timpului, iar asta ține de evoluția societății în general. Copiii de azi au telefon și PlayStation, dar uită prea repede de păpuși și mașinile teleghidate. Copiii de ieri vorbeau la telefon cu cablu și se jucau de dimineață până seară afară. Își făceau temele în grabă pentru că un vecin a bătut la ușa și l-a chemat afară.

Sigur, copilăria ține și de situația materială în care sunt crescuți copiii, dar indiferent de statutul social, de banii de care se bucură datorita părinților, copiii ar trebui să aibă trei misiuni clare: jocul, mișcarea și acumularea de cunoștințe.