2 iunie: ziua națională pentru adopție,ziua naţională a Italiei și ziua plecatului devreme de la birou
Am pășit în a doua jumătate a anului și deși a venit vara, încă mai simțim un pic de frig. În așteptarea temperaturilor estivale, continuăm să căutăm printre evenimentele și informațiile zilei.
În fiecare an, la 2 iunie, este sărbătorită ziua națională pentru adopție. Astăzi celebrăm familia născută din iubire. Este o zi dedicată copiilor care își caută un cămin și celor care au avut generozitatea de a le oferi unul.
Este ziua în care spunem „mulțumesc” familiilor adoptatoare și recunoaștem puterea dragostei care unește, dincolo de legătura de sânge. Fiecare copil merită o familie. Fiecare familie care adoptă merită susținerea noastră. 2 Iunie este despre a crede că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Adopția schimbă destine!
Tot în aceeași zi sărbătorim ziua naţională a Italiei, cunoscută sub numele de Ziua Republicii (sau Proclamarea Republicii). Ea comemorează ziua în care, în anul 1946, în urma unui referendum, poporul italian a decis ca forma de guvernare să fie republica și este considerată ziua în care s-a născut Italia modernă.
Ziua de 2 iunie este o zi în care sărbătorim plecatul devreme de la birou. Cine nu-şi doreşte să plece mai devreme de la birou şi să se bucure de o întreagă după-amiază liberă? Şi cu atât mai mult cu cât, în lunile de iarnă, când mergi la birou pe întuneric şi te întorci acasă, după terminarea programului, tot pe întuneric?
Ziua a fost înfiinţată la iniţiativa lui Laura Stack, specialistă în productivitatea angajaţilor. Stack a observat că americanii muncesc circa 49 de ore pe săptămână şi cu circa 350 de ore mai mult pe an decât majoritatea europenilor, o constatare care se poate dovedi periculoasă din mai multe motive.
În primul rând, cu cât sarcinile sunt realizate mai repede, cu atât mai profitabilă şi mai productivă este afacerea.
În al doilea rând, prin însăşi natura sa, munca îi face pe angajaţi ca în cea mai mare parte a timpului să-şi dorească să fie într-un alt loc, ceea ce duce la distragerea atenţiei şi la productivitate scăzută. În al treilea rând, zilele interminabile petrecute la birou se pot dovedi descurajante, acţionând ca un factor demotivant, care-i face pe angajaţi să muncească într-un ritm lent şi să realizeze mult mai puţin decât dacă s-ar simţi bine la locul de muncă.
Ziua plecatului mai devreme de la birou este un stimulent pentru angajaţi, care îşi vor termina astfel treburile înainte de termenul limită, făcând un efort conştient de a creşte eficienţa şi productivitatea astfel încât să poată merge mai devreme acasă.
Dacă ai primi acest avantaj la muncă tu cum ți-ai petrece timpul liber?
Continuăm cu alte evenimente în ordine cronologică:
1247 – Diploma Cavalerilor Ioaniţi semnala existenţa formaţiunilor politice româneşti, conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau.
1816 – S-a născut C.A. Rosetti, om politic liberal, scriitorul şi jurnalistul Constantin Alexandru Rosetti, militant de seamă al luptei pentru Unirea Principatelor Române şi unul din conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. A fost un om marcat de un patriotism neobosit, un iubitor de libertate, una dintre cele mai mari personalități din istoria României, cu o contribuție culturală, politică și socială inegalabilă.
1821 – S-a născut Ion C. Brătianu, personalitate de frunte a vieţii politice româneşti. A fost tatăl lui Ion I.C. Brătianu si a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii şi a contribuit decisiv la aducerea în ţară a principelui Carol I de Hohenzollern.
1840 – S-a născut scriitorul Thomas Hardy, autorul romanelor „Departe de lumea dezlănţuită” și „Tess d’Urberville”.
1881 – Guvernul SUA recunoaște independența de stat a României.
1882 – S-a născut mareşalul Ion Antonescu, militar şi om politici român, prim ministru al României şi „Conducătorul Statului” în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – septembrie 1940 – august 1944.
1882 – S-a constituit sub direcţia lui Gregoriu Ştefănescu, Biroul Geologic, cu scopul întocmirii unei hărţi geologice a României.
1882 – A încetat din viaţă Giuseppe Garibaldi, general şi om politic, unul din conducătorii luptei pentru eliberarea şi unificarea naţională a Italiei, considerat, împreună cu Camillo Cavour, cu Victor-Emmanuel al II-lea și cu Giuseppe Mazzini, a fi unul dintre „părinții patriei” italiene.
1896 – Guglielmo Marconi primește patentul pentru noua sa invenție: radioul. A fost inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ (adică radio), laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.
1897 – Marele scriitor și umorist american Mark Twain, răspunde zvonurilor privind moartea sa, spunând în „New York Journal”:
„Știrea despre moartea mea a fost o exagerare”.
1904 – S-a născut în cartierul Freidorf din Timișoara, „Tarzan”, născut Johnny Weissmüller, sportiv și actor american de origine germană. A fost de cinci ori campion olimpic la înot, deținătorul a 67 de titluri mondiale și 52 de titluri naționale. S-a retras din competiții și apoi a semnat un contract cu studioul MGM, care l-a și distribuit în rolul vieții sale: „Tarzan, omul maimuță” în 1932, ecranizări inspirate de romanele lui Edgar Rice Burroughs.
1918 – Black Sunday („Duminica neagră”), când au fost scufundate 6 nave americane, de către submarinul german U 151.
1946 – Italia a fost proclamată Republică, în urma unui referendum prin care italienii au fost chemați să aleagă între monarhie şi republică.
1952 – După instaurarea regimului comunist, începea guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre cele mai importante perioade din istoria României postbelice.
1964 – A decedat Dimitrie Caracostea, critic și istoric literar român, cu origini aromâne. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943).
1968 – S-a născut Teo Trandafir, prezentatoare de televiziune și actriță română.
1998 – este consemnată o pierdere importantă pentru medicina românească, când a încetat din viață neurologul Mihai Ioan Botez, reputat profesor universitar și director al Clinicii de Neurologie a Universității din Montréal.
2003 – Agenția Spațială Europeană lansează de la Centrul Spația de la Baikonur din Kazahstan, sonda Space Mars Express primul său zbor spre o alta planetă – Marte. Mars Express este prima sondă spațială europeană trimisă spre planeta Marte.







