Doi actori botoșăneni au fost nominalizați la premiile Gopo pentru cele mai bune roluri secundare în filmul „Cromatogen”, în regia lui Igor Cobileanski. Este vorba despre Ada Lupu, în rolul de Mihaela, și Theodor Șoptelea, ce a jucat în rolul de Radu Zlot.
Ada Lupu este una dintre cele mai apreciate tinere actrițe la momentul actual și activează în special la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
S-a născut la Botoșani în anul 1991.A câștigat premiul UNITER in 2014, pentru debutul în spectacolul ,,Acasă, in mijlocul lumii”, jucând în rolul de ,,Fiica”. Totodată, și-a publicat recent volumul „Colțul liniștit al pernei” la editura Cartier, astfel debutând în cariera de scriitor.
Theodor Șoptelea este unul dintre cei mai promițători tineri actori contemporani, activând la Teatrul de Stat Constanța. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”.
A devenit cunoscut publicului încă din adolescență, când a jucat unul dintre rolurile principale în serialul ,,Valea Mută” difuzat pe HBO. În 2023, a făcut parte din echipa spectacolului „Seaside Stories”, ce a câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol.








