TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Eveniment Noutăți

Scriitorii Robert Șerban și Gelu Diaconu, invitați la „Poeți în dialog” la Dorohoi

Memorialul Ipotești organizează, vineri, de la ora 10.00, la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi o nouă ediție a întâlnirilor „Poeți în dialog”. Invitații acestei luni sunt scriitorii Robert Șerban și Gelu Diaconu, manifestarea fiind desfășurată cu ajutorul Consiliului Județean Botoșani.

Evenimentul va fi moderat de Lucia Țurcanu și va beneficia de prezența profesoarelor coordonatoare Doina Oprișan, Gabriela Bolohan și Alina Foca.

Activitatea celor doi invitați acoperă o gamă largă de genuri, de la poezie și publicistică până la proză și literatură pentru copii, evenimentul fiind dedicat elevilor și celor interesați de arta poetică.