În timpul vacanței mari, merg deseori la bunicii din parte mamei.  În cele trei luni de vară pot spune că am învățat foarte multe lucruri. Îmi dau seama acum, că am mai crescut, că fiecare casă are nevoie de înțelepți, adică de bunici.

În verile când mergeam la părinții mamei, bunica îmi povestea despre copilăria ei, despre cum avea grijă de cele opt surori mai mici, cum ducea și aducea vaca de la păscut sau cum a învățat să gătească și să coase. Bunica are și un regret. Îi pare rău că n-a apucat să termine cele douăsprezece clase. Și asta pentru că  nu a avut această posibilitate.

Chiar și așa, bunica mea, la cei 80 de ani pe care îi are, se informează foarte bine și cunoaște multe lucruri din aproape toate domeniile.

O dorință de a ei a fost să fie doctoriță și chiar și acum este foarte interesată de informații care prezintă moduri despre cum  funcționează corpul uman.

Îi place, de asemenea, foarte mult să știe despre tot felul de țări, deși e conștientă că la etatea sa înaintată e mai dificil să mai părăsească granițele țării pentru a le vedea în carne și oase.

Cel mai mult mă impresionează că în ciuda vârstei înaintate, bunica încă citește cărți foarte, foarte groase. Asta, deși noi cei din generația de azi abia de punem mâna pe cărți. Și dacă ne apucăm să citim, ne asigurăm întâi de toate că e o carte destul de subțire.  

Da, am convingerea că dacă n-ai bătrâni, trebuie să ți-i cumperi. Sunt un monument de informație și putere intelectuală.

Stai o oră cu ei și înveți cât pentru o lună cel puțin: de la muncile gospodărești sau ale câmpului, la faptele istorice la care au asistat, la bucuria întâmplărilor din bătătură sau despre călătorii pe care ei le făceau pe jos, cu trăsura sau trenul. Noi, cei de azi, abia de mai știm cum face acest mijloc de transport de pe linia ferată… Dacă ai bunici, bucură-te, ai lângă tine o comoară. Stai cu ei, bucură-te de poveștile lor savuroase!