Botoșănenii vor avea întrare gratuită la meciul de marți împotriva lui Dinamo, dacă vor ține cont de o condiție:  ,,Dacă veți veni la meci purtând un tricou alb, intrarea este gratuită!”, după cum spun oficialii clubului.

Meciul FC Botoșani- Dinamo București se va desfășura, marți, 23 aprilie. Din păcate pentru unii, prețurile biletelor vor reveni la normal o dată cu acest meci. Din fericire, însă,  clubul FC Botoșani le-a propus suporterilor adevărați să vină îmbrăcați în alb la meci și astfel vor avea intrare gratuită.

,,Dragi botoșăneni, pasionați de fotbal, marți, 23 aprilie, de la 19:30, FC Botoșani joacă un meci extrem de important împotriva Dinamo București. Ne dorim să trăim la maximum această experiență alături de toți botoșănenii din tribune, așa că vă încurajez să ne fiți alături, așa cum, cu devotament, ați făcut-o până acum.

Pentru că solidaritatea ne-a dat întotdeauna putere, vin cu o propunere către voi. Dacă veți veni la meci purtând un tricou alb, intrarea este gratuită!

Fotbalul ne aduce împreună, așa că vă așteptăm în număr cat mai mare, marți, alături de noi!” a transmis Valeriu Iftime pe Facebook.