Un artist plastic cu o carieră de aproape cinci decenii a avut parte, sâmbătă, de o expoziție omagială.  Este vorba despre pictorul Corneliu Dumitriu, născut la 1 iunie 1954, în comuna Rădăuți-Prut, județul Botoșani și s-a stins din viață, la 4 octombrie 2022.

Pentru că ai mei colegii au scris despre evenimentul de la Galerii, m-am gândit să vă povestesc despre acest artist plastic important pentru cultura botoșăneană. A fost unul dintre pictorii reprezentativi ai județului Botoșani. El a deținut nu doar știința picturii ci și a graficii. Primul tablou l-a pictat la vârsta de 24 de ani.

Criticii spun despre Corneliu Dumitriu că a dominat necunoscutul, l-a ordonat, i-a luminat umbrele. Nu s-a temut de haos, dar a respectat mereu mersul lumii, chiar și în mijlocul haosului trăind, după cum am văzut pe www.uapriași.ro.

Artistul botoșănean pictează de mai bine de 35 de ani. Picturile sale au ajuns prin casele a sute de pasionați de artă.  Au fost expuse pe simezele galeriilor internaționale de la Veneția la Frankfurt sau New York. Corneliu Dumitriu a studiat la Școala de Arte Populare din Botoşani, a organizat peste 40 de expoziții personale și a participat la numeroase expoziții de grup în Europa și Statele Unite.

 

Vă las mai jos câteva dintre frumoasele picturi alea marelui artist, tablouri care m-au impresionat și pe mine: