Liderul Grupului Civic, Daniel Câșlariu, a fost nominalizat pentru premiul „Omul anului” în cadrul campaniei TVR.

Anunțul oficial va fi făcut, joi seară, în cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune, de la ora 22.00. Cu toate acestea, Câșlariu și-a anunțat, de miercuri seară, prietenii de pe Facebook.

Dragi prieteni, am onoarea să vă anunț că am fost nominalizat la titlul „Omul Anului în România”. (…) În cei 6 ani de activitate am pus suflet și energie pentru județul Botoșani, iar această nominalizare este o recunoaștere nu doar a muncii mele, ci și a sprijinului pe care l-am primit de la voi. 🙏

Dacă apreciați ceea ce am realizat până acum și credeți că am reușit să fac ceva bun pentru comunitatea noastră, vă rog din suflet să îmi acordați votul vostru. Fiecare vot contează! 💙

La prima ediție a acestei campanii, acum doi ani, câștigătorul acestei campanii a fost botoșăneanul Vlad Plăcintă, cel care conduce asociația „Salvează o inimă”. Anul trecut, din Botoșani, a fost nominalizată Ionela Ivan de la asociația Happy.

 

 

 

Vă mulțumesc pentru susținere și pentru toată încrederea!